Consilierii doljeni s-au reunit, joi, in cadrul unei ședințe de îndată. Pe ordinea de zi s-au aflat doua proiecte de hotarare.
Astfel, edilii doljeni au votat pentru repartizarea pe unități administrativ teritoriale a impozitului pe venit si a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea budgetelor locale pe anul 2019.
„In luna aprilie, vom discuta despre bugetul propriu. Prin aceasta lege a bugetului s-a stabilit ca se aloca 450 lei/locuitor/an, dar nu mai mult de 275 milioane lei/an/județ. Dacă este sa facem un calcul, vom constata ca noi pierdem”. A declarat Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj. „Pentru foarte multe localități, aceste sume pot părea simbolice, adică nu depășesc 2-3% din buget, dat subt localități in care cofinanțările sunt mai mari decât bugetele consolidare”, a mai punctat Prioteasa.
De asemenea, consilierii județeni au aprobat repartizarea sumelor defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuelilor privind drumurile județene și comunale, pe unități administrativ teritoriale, pe anul 2019, precum si estimările pe anii 2020 – 2022.
” Si aici am procedat cu toată transparența. Suma de bani care a fost repartizată pentru drumurile județene si cele comunale a fost împărțită la numărul de kilometri „, a concluzionat Ion Prioteasa.