Reputatul dirijor Rui Pinheiro a studiat la Universitatea din Lisabona și la Academia de Muzică „Franz Liszt” din Budapesta, urmând și cursuri de master la Royal College of Music din Londra. Fervent promotor al muzicii contemporane, Rui Pinheiro a colaborat cu importanți compozitori, realizând numeroase prime audiții. A fost dirijor principal al Orchestrei Conservatorului din Lisabona (2005-2008), director artistic al formațiilor londoneze „Ensemble Serse” (muzică barocă) și „Ensemble Disquiet” (muzică nouă). A condus toate marile orchestre lusitane, iar din 2015 este prim-dirijor și director artistic al Orquestra Clássica do Sul din Algarve.
Carlos Piçarra Alves este prim-clarinetist la Orchestra Sinfónica do Porto Casa da Música, profesor și membru al Consiliului științific la Escola Superior de Música e Artes Aplicadas de Castelo Branco. Carlos Alves Piçarra este recunoscut ca solist sau partener de muzică de cameră, efectuând turnee în Statele Unite, Rusia, Germania, Austria, Olanda, Norvegia, Franța, Italia, Spania, Belgia, Luxemburg, România, Macao, Brazilia. Concertează frecvent în cele mai importante săli din Portugalia, iar în 2012 a prezentat, în premieră mondială, Concertul pentru clarinet de Mário Laginha, în cadrul manifestărilor organizate la Guimarães – Capitală Europeană a Culturii în acel an. Este membru fondator al Ansamblului „Artclac”, împreună cu acordeonistul Paulo Jorge Ferreira. În prezent, este considerat unul dintre cei mai importanți clarinetiști din lume.
Poemul simfonic „Almourol” de Francisco de Lacerda reprezintă evocarea muzicală a unui vechi castel situat pe o insulă în mijlocul lacului Tejo, cu sonorități nostalgice sau lugubre. O distribuție orchestrală impresionantă, bine utilizată, redă aprope vizual atmosfera încărcată de istorie a impunătorului edificiu. Prima audiție a avut loc la Teatro Rivoli din Porto, în anul 1936, sub bagheta dirijorului Pedro de Freitas Branco.
Mário Laginha este considerat unul dintre cei mai talentați și inovatori muzicieni portughezi. A compus, de asemenea, muzică de film și pentru teatru. Înzestrat cu o mare capacitate creatoare, cu un deosebit simț al ritmului, al melodiei și al armoniei, Mário Laginha a colaborat cu muzicieni de excepție, atât pe scenă, cât și în studiourile de înregistrări. Mário Laginha demonstrează în Concertul pentru clarinet şi orchestră cum este posibilă stabilirea unei punți între jazz și muzica clasică. Compozițiile sale sunt complexe, debordând de o inspirată sonoritate contemporană.
Din perspectiva structurii şi conţinutului melodic, Simfonia nr. 10 constituie, probabil, cel mai strălucit exemplu de sinteză ingenioasă, în cel mai pur stil „aluziv”, definitoriu pentru viziunea creatoare a lui D. Şostakovici. Fără îndoială, lucrarea se înscrie în tradiţia „codurilor simbolice” ce se regăsesc în majoritatea compoziţiilor lui. Obsesivul motiv al identităţii personale a autorului Simfoniei nr. 10 este inserat, de în ultimele două părţi ale lucrării: în nocturna din partea a treia se disting atât codul DSCH (corespondentul numelui scris în limba germană, Dmitri SCHostakovich) cât şi celebra temăElmira studenta de care compozitorul se îndrăgostise.
