În program:
Wolfgang Amadeus Mozart: Muzică masonică funebră, K. 477
Piotr Ilici Ceaikovski: Concertul în Re major pentru vioară și orchestră, op. 35
Felix Mendelssohn-Bartholdy: Simfonia nr. 4 în La major, op. 90, „Italiana”
Lirism, debordantă inventivitate şi o inspirată valorificare a muzicii tradiţionale ruse sunt ingredientele Concertului în Re major pentru vioară şi orchestră de CEAIKOVSKI, programat vineri, 1 noiembrie, ora 19:00, în cadrul Stagiunii Classic+ a Filarmonicii „Oltenia” Craiova. Invitaţii serii vor fi GIAN LUIGI ZAMPIERI, reprezentant al şcolii italiene de dirijat, discipol al maestrului Franco Ferrara şi ANNA SAVKINA (Rusia), tânără violonistă cu abilităţi muzicale excepţionale, absolventă a Conservatorului „Ceaikovski” din Moscova.
Gian Luigi Zampieri, discipol al maestrului Franco Ferrara
Gian Luigi Zampieri, născut în 1965 la Roma, este reprezentant al şcolii italiene de dirijat, fiind unul dintre ultimii discipoli ai maestrului Franco Ferrara. A urmat studiile la Accademia di Santa Cecilia şi apoi la Accademia Chigiana, obţinând în 1988 Diploma de Onoare. În calitate de organist şi dirijor, s-a perfecţionat cu muzicieni de prestigiu precum Francesco De Masi, Carlo Maria Giulini, Ghenadi Rojdestvenski şi Leonard Bernstein. La vârsta de 15 de ani a devenit organist la Basilica di Santa Maria in Trastevere din Roma, unde a activat timp de 20 de ani. În 1997 a câştigat Concursul Internațional ”A. Pedrotti”, fiind primul dirijor italian laureat al acestui concurs. Lansat din anii studenţiei în cariera dirijorală, Gian Luigi Zampieri a condus prestigioase orchestre din România, precum şi din străinătate.
Intrat de foarte tânăr în lumea cinematografului, a îngrijit ediția italiană a filmului „Amadeus” de Miloš Forman (1985). Din 1986, este profesor titular de studii orchestrale la conservatoarele italiene de stat. Este realizatorul paginii web dedicată maestrului său, dirijorul și profesorul Franco Ferrara, la centenarul nașterii acestuia. Dirijorul Gian Luigi Zampieri deține titlul de merit de Cavaler al „Sacro Militare Ordine Constantiniano di San Giorgio”. În prezent, este dirijor invitat al Filarmonicii din São Carlos (Brazilia) și al Filarmonicii „Oltenia” Craiova.
Anna Savkina, o violonistă cu abilităţi excepţionale
Considerată una dintre cele mai talentate artiste ale generației sale, Anna Savkina a fost laureată a unor prestigioase concursuri internaționale de vioară, precum Sendai Competition (Japonia), „Louis Spohr” și „Buchenau Spring” (Germania), „David Oistrakh” (Rusia), „Heino Eller” (Estonia), „Andrea Postacchini” (Italia), „Astana Competition” (Kazakhstan). A cântat ca solistă cu numeroase orchestre, printre care Tchaikovsky Symphony Orchestra, Sendai Philharmonic, Musica Viva Orchestra, sub bagheta unor dirijori de incontestabilă valoare: Vladimir Fedoseyev, Pascal Verrot, Junichi Hirokami. Anna a efectuat și turnee de recitaluri în Europa, Statele Unite și Asia.
A început să studieze vioara de la vârsta de 5 ani, dovedind abilități excepționale și devenind în scurt timp câștigătoare a unor concursuri desfășurate în Moscova, Novosibirsk, Khanty-Mansiysk și Yakutsk. Născută în Rusia (1994), Anna Savkina a studiat la Școala de Muzică „Gnessin” din Moscova, cu prof. Alexander Vinnitsky. Apoi a absolvit Conservatorul „P. I. Ceaikovski” din Moscova, ca studentă a prof. Vladimir Ivanov și Universitatea de Arte Folkwang din Germania (cu prof. Boris Garlitsky). A participat și la cursuri de măiestrie susținute de Pinchas Zukerman, David Chan, Wolfgang Redik, Pierre Amoyal, Cho-Liang Lin.
Ceaikovski şi inima Rusiei
Compus de Ceaikovski în anul 1878, la Clarens, în Elveţia, Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră, op. 35 s-a impus în repertoriul general datorită valorii sale incontestabile, determinată de măiestria artistică a construcţiei, bogăţia melodică, factura instrumental-solistică şi expresia elevată. Cunoscutul violonist rus Leopold Auer, căruia Ceaikovski i-a dedicat iniţial lucrarea, a fost pus la grea încercare prim problemele tehnice impuse de partitura concertului, care i se păreau de nesurmontat. Aşadar, unui alt virtuoz rus, Adolf Brodski, i-a revenit sarcina de a-l cânta în primă audiţie la Viena, în anul 1881, sub bagheta dirijorului Hans Richter. Din acea vreme datează marea popularitate a acestei lucrări, care conţine cele mai reprezentative trăsături ale muzicii ceaikovskiene: lirism, debordantă inventivitate melodică şi o inspirată valorificare a elementelor muzicii populare. Totodată, compozitorul explorează cu reală eficienţă sonoritatea specifică a instrumentului solist în toate registrele şi oferă interpretului spaţii însemnate de a-şi demonstra virtuţile tehnice şi talentul, în cadrul nenumăratelor intervenţii de virtuozitate “afişată”.
Preţuri bilete: 40 lei; 10 lei (elevi, studenţi, seniori)
Agentia de bilete, Calea Unirii, nr.16
Telefon: 0251.414.698
Program: luni – vineri; orele 10:00 – 18:00