Compania de Apă Oltenia a trecut la debranșarea asociațiilor de proprietari care înregiștrează datorii. Aproxivativ 50 de astfel de asociații din Craiova sunt în această situație.
„După cum știți, Compania de Apă Oltenia, are un proiect depus la Ministerul Fondurilor Europene de circa 438 milioane euro, proiect care, sper ca în următoarea perioadă să se semneze cu Bruxelles-ul. În cadrul acestui proiect avem făcută o analiză cost-beneficiu și un procent de cofinanțare de aproximativ 40 milioane euro. Compania de Apă Oltenia trebuie să treacă la măsuri de recuperare a debitelor restante de ani de zile. Vorbim de debite de 71 milioane lei de la persoane juridice, persoane fizice și asociații. Din această săptămână am demarat procedurile de debranșare. Vă spun doar câteva dintre asociațiile cu datorii mari: Asociația 14, 1 Mai are debite de 3.260.000 lei, Asociația 7, 1 Mai are 1.700.000, Asociația 24 Craiovița Nouă are 1,6 milioane. Compania de Apă nu vrea să lase cetățenii fără apă. Departe de noi gândul acesta. Dar, macăra 5% din ce au datorii la noi să vină să achite și să facă un grafic de eșalonare, dar să vedem bună-voință”.
De de altă parte, „în contractul pe care îl avem acum cu BERD-ul avem mai multe clauze, mai mulți indicatori pe care trebuie să îi îndeplinim și pe care îi raportăm periodic la BERD. Și unii dintre acești indicatori se referă la gradul de încasare. Dacă nu noi nu realizăm gradul de încasare, automat BERD-ul are posibilitatea să ne rezilieze contractul, să ne mărească foarte mult dobânda și să nu mai putem, pe viitor, pentru că probabil tot cu BERD sau cu BEI vom face contract, pentru cofinanțare, nu vom putea accesa un împrumut dacă noi avem în istoricul nostru că noi nu ne îndeplinim condiționalitățile. În contract avem 90% nivel minim de colectare și ne străduim să îl respectăm”, a explicat, la rândul său, Anca Bălăceanu.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !