Reprezentanții Comisiei de la Veneția sosiți la București s-au întâlnit astăzi la Palatul Parlamentului cu deputații și senatorii care fac parte din delegația României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE). Misiunea Comisiei a fost solicitată de Comisia de Monitorizare a APCE, la inițiativa parlamentarilor români Alina Gorghiu și Ionuț Stroe.
În timpul întâlnirii de astăzi, reprezentanții partidelor parlamentare au avut posibilitatea să își exprime punctele de vedere cu privire la cele trei proiecte de lege aflate în discuție, dar și asupra procedurilor parlamentare de adoptare a acestora.
Reprezentanții partidelor de opoziție au subliniat că proiectele au fost adoptate în mare grabă, fără consultarea organizațiilor profesionale ale magistraților și fără o dezbatere suficient de aprofundată. În consecință, textele conțineau prevederi neconstituționale, declarate ca atare și de Curtea Constituțională. De asemenea, în timpul discuțiilor s-a menționat faptul că forma actuală a legilor afectează echilibrul între puterile statului și poate duce la subordonarea politică a magistraților, ceea ce ar însemna un pas în spate pentru lupta împotriva corupției și o întoarcere la situația de la începutul anilor 2000.
Prezent la dezbatere, deputatul Ionuț Stroe a declarat: „Salut venirea la București a reprezentanților Comisiei de la Veneția, dar mă tem că Puterea vrea doar să mimeze dialogul, pentru că ne aflăm aproape de sfârșitul procesului de legiferare. În ciuda apelurilor noastre repetate, PSD și ALDE au refuzat până acum cu încăpățânare să accepte o opinie din partea experților internaționali. Comisia de la Veneția este un corp apolitic, format din specialiști cu reputație impecabilă. Opinia lor nu e influențată de nici un partizanat politic, ci doar de dorința ca societatea românească să se poată ridica la standardul pe care ea însăși și l-a fixat – cel al democratiei autentice”.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !