Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova a încheiat înscrierile pentru cea de-a doua serie de ateliere de creație din acest an, urmând ca de luni, 08 aprilie, acestea să înceapă. Până atunci, ne bucurăm de poveștile din week-end alături de actorii: Alla Cebotari, Emanuel Popescu, Daniel Mirea, Cosmin Dolea, Oana Stancu, Adriana Ioncu, Alis Ianoș.
Sâmbătă, 06 aprilie 2024, la ora 18:00 este programat spectacolul „Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor“, adaptare după povești populare rusești, cu scenariul și regia semnate de Alla Cebotari, pe care o regăsim și în distribuție alături de actorii Emanuel Popescu și Daniel Mirea. Scenografia este semnată de Iulia Goanță, iar muzica de Alin Macovei – Moraru.
Un spectacol vesel, cu personaje simpatice și jucăușe, într-o explozie de ritmuri, armonii și culori, cu povești simple moralizatoare spuse cu fantezie și talent de echipa artistică.
Duminică, 07 aprilie 2024, la ora 11:00 ne bucurăm de spectacolul „Prințul Broască“, dramatizare de Veselin Boidev după Frații Grimm, regia Todor Valov, traducerea Vili Nicolov Perveli, scenografia și costumele Stefka Kyuvlieva, păpuși confecționate de Peter Cekunov, Ganka Kirilova și Aurelia Sadovska, cu actorii: Cosmin Dolea, Oana Stancu, Adriana Ioncu, Alis Ianoș. „Prințul Broască este o poveste despre importanţa, responsabilitatea şi consecinţele promisiunilor personale, un spectacol amuzant, vivace, comic, în stilul operei bufe, totul acompaniat de muzica clasică şi vitală a lui W.A.Mozart.“ Todor Valov, regizor
Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00, iar duminica, între 10:00 – 13:00.
Preț bilet: 13 lei / pers. Mai multe informații se pot obține la tel.: 0251.412.473, pe www.teatrulcolibri.ro, www.facebook.com/TeatrulColibri.
După începerea spectacolelor, accesul în sală nu mai este permis! Persoanele care au bilete și întârzie le pot reprograma la următoarele spectacole.
De luni, 8 aprilie, atelierele Fabricii de povești electroColibri se vor desfășura astfel:
Luni, 08 aprilie, ora 17:00 – Vedem povești (coord. Adriana Teodorescu)
Luni, 08 aprilie, ora 17:00 – Copilărie în culori (coord. Laura Pumnea)
Luni, 08 aprilie, ora 18:00 – Puzzle Factory (coord. Adriana Teodorescu)
Marţi, 09 aprilie, ora 16:30 – Prima mea marionetă (coord. Andreea Ionescu)
Marţi, 09 aprilie, ora 17:30 – Păpuși mari pentru cei mici (coord. Andreea Ionescu)
Miercuri, 10 aprilie, ora 17:00 – Improvizăm și ne distrăm (coord. Robert Iovan)
Miercuri, 10 aprilie, ora 17:00 – Învățăm să ne jucăm (coord. Laura Pumnea)
Joi, 11 aprilie, ora 17:00 – Joc, magie și păpușărie (coord. Geo Dinescu)
Joi, 11 aprilie, ora 18:00 – Jocul de-a joaca (coord. Oana Stancu)
Vineri, 12 aprilie, ora 17:00 – Construim povești (coord. Laura Pumnea)
Vineri, 12 aprilie, ora 18:00 – Reporter special (coord. Laura Pumnea)
Sâmbătă, 13 aprilie, ora 14:00 – În fața și în spatele camerei (coord. Marin Fagu, Andreea Melinescu)
Sâmbătă, 13 aprilie, ora 15:00 – Teatru de umbre (coord. Marin Fagu)
Sâmbătă, 13 aprilie, ora 16:00 – Descoperire prin teatru (coord. Geo Dinescu)