Așteptăm cu nerăbdare întâlnirea cu publicul și călătoria prin lumea poveștilor ce vor ocupa scena Teatrului pentru copii și tineret Colibri Craiova în acest week-end.
Sâmbătă, 08 octombrie 2022, la ora 18:00 vom afla ce-i cu „Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor“, în spectacolul-coupé, adaptare după povești populare rusești, cu scenariul și regia de Alla Cebotari, pe care o regăsim și în distribuție alături de actorii Emanuel Popescu și Daniel Mirea. Scenografia este semnată de Iulia Goanță, iar muzica de Alin Macovei – Moraru.
Duminică, 09 octombrie 2022, la ora 11:00 ne jucăm „De-a capra cu trei iezi“, inspirați de spectacolul adaptare după Ion Creangă, cu scenariul şi regia semnate Iulia Cârstea, muzica Alexandru Iosub. În distribuție: Ionica Dobrescu, Oana Stancu, Alis Ianoș, Iulia Cârstea, Daniel Mirea, Emanuel Popescu. Spectacolul îmbină diferite tehnici de mânuire, fiind plasat într-o zonă rurală de poveste.
Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00, iar duminica, între 10:00 – 13:00. Preț bilet: 13 lei / pers.
Mai multe informații se pot obține la tel.: 0251.412.473, pe www.teatrulcolibri.ro, www.facebook.com/TeatrulColibri.
Reamintim că după ora începerii spectacolului accesul în sală nu mai este permis.