psihodramaPsihodrama este o metodă de psihoterapie care explorează prin acţiune problemele individului. Se aseamănă cu teatrul. Este prin excelenţă o metodă de lucru în grup. În grupul de psihodramă fiecare persoană devine agent terapeutic pentru cealaltă. Se desfăşoară într-un loc special amenajat, dotat cu o scenă, obiecte de recuzită, lumini colorate, un balcon.

„În experiența mea de 14 ani în aria psihologiei și a dezvoltării personale am interacționat cu mii de oameni, fiecare diferit și special în felul lui. Conținutul comun pe care l-am descoperit la fiecare a fost încrederea în propria persoană. Unii aveau mai multă încredere în propria persoană, alții mai puțină și alții aproape deloc, fiind într-o continuă căutare a “rețetei magice” care să le dea putere și soluții pentru să deblocheze și să gestioneze toate dificultățile în care se află. Fie că e vorba de modul în care ne privim pe noi înșine în oglindă, de modul în care educăm încrederea în ei înșiși a copiilor noștri sau modul în care interacționam cu colegii sau cu partenerul de cuplu, aceasta încredere eu o consider esențială în reușita și succesul nostru în orice domeniu”, este de părere Irina Gruia, organizatoarea work-shop-ului.

Tânăra psihologă ne propune ca pe parcursul a 48 ore (12 sesiuni săptămânale de câte 4 ore) să explorăm împreună ce înseamnă imaginea de sine și cum să avem o relație și mai bună cu noi, relațiile toxice și sănătoase în care trăim și conflictele care ne iau energia, și resursele noastre cele mai importante care ne fac să mergem cu success mai departe. Metodele pe care voi folosi vor fi metode și tehnici de acțiune, folosite cu succes în aria dezvoltării personale (Psihodramă – 7 sesiuni, Espere (Comunicare relațională) – 3 sesiuni, Programare Neurolingvistica – 2 sesiuni). Grupul va fi de maxim 10-12 participanți. Locurile vor fi rezervate în ordinea înscrierii, prin rezervare telefonică. Costul sesiunilor de dezvoltare personală este de 100 lei/sesiunea de 4 ore. În total vor fi 12 întâlniri de 4 ore, săptămânal, miercuri de la ora 16.30 la ora 21.00 (Sesiuni de lucru de 4 ore cu pauză de cafea de 30 de minute). Prima întâlnire a grupului va fi miercuri 26 februarie 2014, în Craiova, str. Rovine nr. 66, aproximând ca ultima întâlnire să fie în data de 28 mai, în funcție de planificarea realizată împreună cu grupul. Persoanele absolvente de studii superioare sau în curs de absolvire, interesate să practice metoda psihodramei și profesia de psihoterapeut pot opta în urma acestui workshop pentru înscrierea în formare în psihodramă. Accesul la Școala de formare din Craiova se face pe bază de interviu de selecție, în limita locurilor disponibile. Inscrieri la tel. 0744.99.44.33

Comentarii

comentarii

Leave A Reply