Liderul Renew Europe, Dacian Cioloș, a lansat un atac dur la adresa coaliției nou formate. Într-un comunicat remis presei, acesta își acuză foștii aliați de compromis. „Klaus Iohannis, Florin Cîțu și liderii PNL au ales compromisul cu PSD, deși aveau posibilitatea să continue guvernarea cu USR și UDMR. În săptămânile următoare, vom vedea și cât de scump îi va costa pe români pactul cu Ciolacu, Firea și Grindeanu”.
Referitor la perioada în care s-au aflat la guvernare, Cioloș recunoaște că nu au reușit să facă tot ceea ce și-au propus. „Guvernarea din care am făcut parte a trebuit să gestioneze cea mai gravă criză sanitară cu care s-a confruntat România în istoria contemporană. Nu am reușit să facem toate lucrurile pe care ni le-am propus la alegerile din 2020. Dar miniștrii și demnitarii noștri au acționat mereu cu onestitate și cu bună credință. Iar atunci când am refuzat să acceptăm că dezvoltarea României trebuie să treacă prin buzunarele baronilor locali, am fost înlăturați de la guvernare”.
Liderul USRPlus declară că formaționea sa va trece în opoziție. „Din acest moment, pentru USR începe o nouă etapă. Trecem în opoziție la vechile partide și în luptă cu orice formă de extremism. Vom fi cel mai mare partid din opoziție și singurul care îmbrățișează valori democratice, autentic liberale și europene. Vom continua să muncim pentru implementarea reformelor din Planul Național de Redresare și Reziliență. Vom sancționa cu fermitate derapajele guvernării PNL-PSD. Și vom folosi această perioadă pentru a reface legăturile cu oamenii din stradă și pentru a construi viziunea noastră pentru o România modernă”.