Muzeul Olteniei Craiova, în parteneriat cu Fundaţiei ABI Bucureşti, organizează, în data de 14 decembrie 2016, ora 11.00, în Sala de conferinţe din str. Madona Dudu nr. 14, proiecţia metrajului de animație  „Chororo – Muzica Europei dincolo de prejudecăți” , un documentar despre toleranță, război şi iubire, în care omul și muzica depășesc frontierele.
Acţiunea culturală îşi propune promovarea diversității culturale, căci subiectul filmului trasează povestea unui băiat de etnie rromă, pe nume Zavaidoc, care, în primăvara anului 1941, călătoreşte de la Bucureşti la Paris, printr-o Europă sfâşiată de război, sperând să îşi găsească idolul, renumitul chitarist de jazz Django Reinhardt. Călătoria îi va schimba viaţa pentru totdeauna.
Regizată de Ștefan Buzea, filmul „Chororo” este, în fapt, o incursiune în perioada anilor ’40, când situația rromilor era una delicată, aceștia fiind percepuți diferit în funcție de spațiul geografic. Producția de animație, realizată de George Lambru, redă cu acuratețe acele vremuri tulburi, bine documentate socio-cultural prin înscrisuri, documente și fotografii, prezentând cu fidelitate tradițiile și obiceiurile rromilor, muzica pe care o compuneau și o interpretau reprezentanții acestei etnii, dar şi muzica specifică altor popoare din Europa (români, francezi, spanioli, germani, ruși, italieni etc), arhitectură, vestimentație, precum și viața și muzica lui Django Reinhardt.
Proiectul „Chororo” are ca scop promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european, precum și sporirea dialogului cultural și protejarea identității europene prin înțelegerea diversității culturale, finanţat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României, programul PA17/RO13.
Realizatorii animației de scurt metraj, ABI-Fundație și partenerul Romers Rettigheter, organizație neguvernamentală din Norvegia, își doresc conștientizarea diversității culturale și întărirea dialogului intercultural și documentarea cu privire la istoria și patrimoniul cultural european. Proiectul își propune creșterea mobilității la nivel internațional pentru artiști și operele lor, promovarea educației prin artă și cultură pentru un public mai larg și consolidarea și promovarea istoriei culturale a minorităților.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !