• Agore tematice pentru includerea cetățenilor europeni din toate mediile sociale
• Stimularea reformei UE printr-o abordare ascendentă, transparentă, inclusivă, participativă și bine echilibrată
• Procesul va permite schimbarea tratatelor și înființarea unui mecanism civic participativ permanent
Reuniunile cetățenilor și ale tinerilor vor stabili tonul reformei UE, conform rezoluției adoptate miercuri.
În urma unei dezbateri cu Dubravka Šuica, Vicepreședintele Comisiei pentru democrație și demografie și Nikolina Brnjac, reprezentanta președinției croate a Consiliului, Parlamentul a adoptat o rezoluție în care își prezintă viziunea pentru Conferința privind viitorul Europei, cu 494 voturi pentru, 147 împotriva si 49 abțineri.
Cetățenii în centrul dezbaterii
Deputații doresc ca cetățenii să fie în centrul discuțiilor ample ce vor avea loc privind abordarea provocărilor interne și externe, neprevăzute în momentul încheierii Tratatului de la Lisabona. Cetățenii din toate mediile sociale, reprezentanții societății civile și părțile interesate la nivel european, național, regional și local trebuie să fie implicați în stabilirea priorităților UE, în conformitate cu preocupările cetățenilor, într-o abordare ascendentă, transparentă, inclusivă, participativă și bine echilibrată.
Parlamentul propune înființarea mai multor Agore pentru cetățeni (forumuri tematice ale reprezentanților cetățenilor, aleși aleator în conformitate cu criteriile de proporționalitate și reprezentativitate), și a cel puțin două Agore pentru tineri, cuprinzând fiecare câte 200-300 de cetățeni, cu un minim de trei pentru fiecare stat membru. Reprezentanții cetățenilor vor discuta concluziile Agorelor în plenul Conferinței alături de eurodeputați și de reprezentanți ai parlamentelor naționale, de miniștrii Consiliului, de vicepreședinții Comisiei și de reprezentanții altor instituții, organe și parteneri sociali ai UE.
Angajament instituțional
Pe lângă sprijinul la nivel înalt din partea președinților celor trei instituții principale ale UE, Parlamentul îndeamnă Consiliul și Comisia să își exprime angajamentul față de o posibilă schimbare a tratatelor. Textul adoptat subliniază, de asemenea, că ar trebui avut în vedere un mecanism permanent de implicare a cetățenilor.
Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a declarat în deschiderea dezbaterii ca „trebuie să revizuim toate mecanismele de guvernanță democratică în urma alegerilor europene. Acest lucru ar trebui realizat împreună cu instituțiile naționale și cu implicarea cetățenilor Europei. Ne lansăm într-o nouă eră a reformelor”.