oi-vaciIncepand cu data de 01.05.2015, conform prevederilor Legii 145/2014, exercitarea activitatilor de comert cu ridicata sau comert cu amanuntul, a produselor agricole obtinute in ferma/gospodaria proprie, de catre producatorii agricoli persoane fizice , se va realiza in baza atestatului de producator si a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol. Certificatele de producator emise in baza Hotararii Guvernului nr. 661/2001 nu mai sunt valabile.

Atestatul de producator se elibereaza de catre primar in termen de 5 zile lucratoare de la data solicitarii, cu avizul consultativ al structurilor asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultura, dupa caz, constituite potrivit legii si organizate la nivel local si judetean, care se inregistreaza la primariile comunelor, oraselor, municipiilor si care nominalizeaza cel putin un reprezentant in acest scop. Atestatul de producator cuprinde informatii si date privind numele si prenumele producatorului agricol, denumirea produselor si suprafata de teren exploatata, respectiv efectivele de animale, care sunt inregistrate in registrul agricol organizat de autoritatile administratiei publice locale pe a carei raza se afla terenul/ferma/gospodaria, are valabilitate un an calendaristic de la data emiterii si se vizeaza semestrial.

Avizul consultativ se acorda dupa verificarea cu privire la existenta suprafetelor de teren, respectiv a efectivelor de animale pentru care se solicita eliberarea atestatului de producator. Verificarile se fac, atat pe baza datelor din registrul agricol, cat si in teren, la fermele/gospodariile agricole detinute de solicitanti, de catre reprezentanti imputerniciti, prin dispozitie a primarului si de catre reprezentanti ai structurilor asociative profesionale/ patronale /sindicale. Pentru autoritatile administratiei publice locale la care nu s-a inregistrat nicio structura asociativa, verificarile si eliberarea avizului consultativ se realizeaza de Camera Agricola Dolj din subordinea Consiliului Judetean Dolj, sau de catre Directia Agricola si de Dezvoltare Rurala Dolj.

Comercializarea produselor agricole obtinute in ferma/gospodaria proprie, de catre producatorii agricoli persoane fizice care detin atestat de producator, se realizeaza in baza carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol. Carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol se elibereaza la cerere solicitantului, de catre primarul in a carui raza de competenta se afla terenul/ferma/gospodaria in care se obtin produsele estimate a fi destinate comercializarii, in termen de 5 zile lucratoare de la data solicitarii, dupa verificarea existentei atestatului de producator si verificarea faptica in teren, a existentei produsului/produselor supuse comercializarii.

Administratorii pietelor au obligatia sa organizeze spatii de vanzare distincte, care sunt rezervate in exclusivitate producatorilor agricoli persoane fizice detinatoare a unui atestat de producator si a unui carnet de comercializare, pentru valorificarea produselor din sectorul agricol obtinute din gospodaria/ferma proprie. Procentul de alocare a spatiilor de vanzare prevazute este de minimum 40% din totalul spatiilor de vanzare existente. Spatiile de vanzare distincte trebuie sa respecte cerintele legislatiei sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor.

Producatorii agricoli au obligatia afisarii la locul de vanzare a etichetei de produs, care contine informatii cu privire la denumirea produsului, localitatea de origine, data obtinerii produsului si pretul de vanzare.

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !