Consiliul Județean Dolj a eliberat, la solicitarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, certificatul de urbanism pentru proiectarea și construirea primului tronson al drumului expres Craiova – Pitești, documentul fiind semnat recent de către președintele instituției, Ion Prioteasa.

„Îmi face o deosebită plăcere să anunț că, zilele trecute, am semnat certificatul de urbanism eliberat Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care va obține, pe baza lui, avizele necesare construirii drumului expres Craiova – Pitești, pe porțiunea care traversează Doljul. În județul nostru, vorbim despre un tronson cu lungimea de aproape 18 kilometri, care va începe din centura de nord a municipiului Craiova, continuând pe teritoriile administrative ale comunelor Ghercești, Pielești și Robănești, până la limita cu județul Olt.

Alături de lansarea de către CNAIR a procedurilor pentru atribuirea contractelor de proiectare și execuție, obținerea certificatului de urbanism reprezintă un prim pas important în realizarea acestei artere rutiere esențiale pentru Dolj și pentru întreaga regiune. De aceea, vreau să salut cu toată căldura inițiativa Guvernului României și a companiei, precum și inițierea demersurilor pe care le implică materializarea ei. De altfel, în ceea ce privește infrastructura de transport, viitorul drum expres Craiova – Pitești va constitui, împreună cu aeroportul internațional, obiectiv aflat sub autoritatea CJ Dolj, unul dintre pilonii pe care se va baza dezvoltarea economică a Olteniei. Investitorii capabili să creeze locuri de muncă stabile au nevoie de mijloace rapide prin care să-și aducă aici specialiștii, au nevoie de mijloace eficiente prin care să poată transporta de aici producția către piețele de desfacere, iar noua șosea va asigura completarea coridorului rutier care leagă Craiova, prin Pitești și București, de cel mai mare port al României, cel de la Constanța. Doresc să asigur, încă o dată, că administrația doljeană își va da concursul cu toată deschiderea și va sprijini această investiție, pentru ca proiectul construirii drumului expres să poată fi implementat în cel mai scurt timp. În egală măsură, îmi exprim speranța că și circuitul pe care îl presupune emiterea avizelor necesare de către entitățile implicate va fi parcurs cu celeritate, astfel încât CJ Dolj să poată elibera cât mai curând autorizația de construire“, a declarat președintele Consiliului Județean, Ion Prioteasa.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !