Cercurile metodice ale profesorilor de religie din judeţul Gorj, desfăşurate în perioada noiembrie – decembrie, s-au încheiat în săptămâna aceasta. Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, ultima activitate desfăşurată online a avut loc miercuri, 9 decembrie, şi a reunit 30 de profesori care predau în învăţământul gimnazial, la şcoli din municipiul Târgu Jiu şi localităţile Drăguţeşti, Băleşti, Bumbeşti-Jiu, Bălăneşti. Cercul metodic a fost organizat de către Şcoala Gimnazială Voievod Litovoi” din Târgu Jiu şi, pe lângă cadrele didactice, au participat elevii clasei a IV-a din cadrul acestei unităţi de învăţământ.
În prima parte a evenimentului, pr. Neofit Stănciulescu, inspector de specialitate la disciplina Religie în judeţul Gorj şi profesor în cadrul acestei şcoli, a susţinut lecţie deschisă, intitulată Învăţătura Domnului, vestită de Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti”. În partea a doua, după prezentarea programului acestei activităţi de către prof. Andrei Steluţa, de la Şcoala Gimnazială Sfântul Nicolae” din Târgu Jiu, diac. Lupu Adrian, inspector în cadrul Sectorului de învăţământ, activităţi cu tineretul şi de catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei, a rostit cuvântul de deschidere, în cadrul căruia a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. În continuare prof. Florescu Cristian, directorul Şcolii Gimnaziale Voievod Litovoi”, a facut o prezentare a unităţii de învăţământ, iar pr. Florea Cristian Daniel a susţinut referatul cu tema Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor”. Activitatea s-a încheiat cu un colaj de colinde, în spiritul sărbătorilor de iarnă.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !