Institutul Național de Administrație a fost înființat, pentru prima dată, în 2002. Scopul înfiinţării INA a fost acela de a se asigura gestionarea unitară la nivelul întregii ţări, a activităţii de formare continuă a personalului din administraţia publică. La vremea respectivă, în cadrul Institutului Național de Administrație funcționau 8 centre regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală, care aveau personalitate juridică și erau situate în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Sibiu, Călărași, Craiova, Constanța şi Timişoara.
„În anul 2006, odată cu modificarea Statutului funcționarilor publici, Institutul Național de Administrație a devenit un furnizor de programe de perfecţionare pentru administraţie egal cu ceilalţi furnizori, dar a păstrat exclusivitatea pentru organizarea programelor de formare specializată destinate înalţilor funcţionari publici, funcţionarilor publici de conducere sau a celor destinate viitorilor manageri publici (Schema Tinerilor Profesionişti – YPS şi Bursa Specială „Guvernul României”)”, a explicat Pavel Năstase, președintele Institutului.
„Ne bucură foarte mult reînființarea acestui centru. Ce pot să vă spun este faptul că atunci când s-a desființat Centrul teritorial, cea mai mare parte a angajaților de acolo am relocat-o în cadrul Consiliului Județean Dolj. A fost o „achiziție de succes pentru noi”. Sunt oameni de mare profesionalism”, a precizat, la rândul său, Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj.
Institutul Național de Administrație asigură formarea continuă a unor categorii specifice de personal din administrația publică: potențiali candidați la ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, funcționari publici, personal care își exercită activitatea în baza unui contract individual de muncă sau a unui contract de management, persoane alese sau numite în funcții de demnitate publică sau asimilate acestora, aleși locali și alte categorii.
Programele de formare specializată abordează, într-o manieră inovativă, tematici complexe, menite să formeze competențe și să dezvolte aptitudini care să țină pasul cu cerințele unei administrații publice moderne și performante.
INA asigură programe de perfecționare pentru înalți funcționari publici, dar și pentru persoane nou intrate în sistem.
La ora actuală, INA are cinci centre teritoriale, la Craiova, Constanța, Iași, Sibiu și Timișoara. Acestea funcționează ca structuri ale Institutului Național de Administrație, fără a avea însă personalitate juridică proprie.
Institutul Național de Administrație are ca atribuții principale:

  • organizarea și desfășurarea programelor de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, funcţionari publici de conducere și de execuție, personal contractual, persoane alese sau numite în funcţie de demnitate publică sau asimilate acestora, aleşi locali, manageri publici, precum şi pentru alte categorii de persoane stabilite prin lege;
  • organizarea și desfășurarea programelor de perfecţionare profesională pentru grupurile-ţintă strategice, stabilite în condiţiile legi;
  • realizarea de analize, rapoarte, proiecte şi publicaţii în domeniul administraţiei publice;
  • organizarea şi participarea la activităţi de cercetare-inovare în domeniul administraţiei publice, seminare şi conferinţe pe teme de interes major pentru administraţia publică;
  • stabilirea standardelor de calitate pentru programele de formare profesională pe care le organizează, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
  • elaborarea sau, după caz, actualizarea standardelor ocupaţionale pentru ocupaţiile din domeniul administraţiei publice;
  • întreprinderea demersurilor necesare autorizării, în condiţiile legii, a programelor de formare profesională pe care le organizează.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !