Browsing: Politic

Marți, Parlamentul European a dat undă verde unui nou mecanism de sprijin pentru Republica Moldova, axat pe o mai bună finanțare și monitorizare democratică. Eurodeputații au aprobat un acord provizoriu la care au ajuns negociatorii Parlamentului și ai Consiliului pe 19 februarie 2025 cu privire la Mecanismul de reformă și creștere pentru Republica Moldova. Prin granturi și împrumuturi cu dobândă scăzută, mecanismul urmărește să ajute Republica Moldova să facă față provocărilor majore cu care se confruntă, în special impactului profund al războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei asupra securității,…

Candidatul Alianței Electorale „România Înainte”, Crin Antonescu, a participat la o întâlnire cu primarii din Dolj, dar și cu parlamentarii, consilierii județeni și locali ai organizațiilor județene PSD și PNL, în prezența liderilor locali ai partidelor din alianță, Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj, Ștefan Stoica, deputat, și Cristian Bușoi, vicepreședinte PNL. Scopul întâlnirii a fost acela de a sublinia importanța implicării în susținerea candidatului Alianței “România Înainte”, la alegerile prezidențiale din acest an. “Pentru PSD și PNL Dolj, este un moment istoric, pentru…

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale dă startul celui mai mare proiect de incluziune socială finanțat cu fonduri europene derulat vreodată în România. Proiectul „Furnizarea de servicii integrate în comunitățile rurale” vizează 2.000 de localități rurale și va asigura acces la servicii sociale, educație, sănătate și sprijin comunitar pentru peste 450.000 de persoane vulnerabile – copii, vârstnici, persoane cu dizabilități, familii aflate în dificultate. Anunțul a fost făcut de ministrul Simona Bucura-Oprescu la cea de-a 28-a sesiune a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România la care a participat…

În Europa, dar şi în România au fost mai multe manifestări critice sau de-a dreptul furioase la adresa Statelor Unite. Se pune din în ce mai mult în discuţie nevoia de a face o alegere între SUA şi UE, între liderii americani şi cei europeni. În această perioadă în care au loc schimbări majore în plan geostrategic, politic şi comercial, deputatul PSD de Mehedinţi, Alin Chirilă, consideră că este nevoie de o dezbatere aprofundată, care să înceapă din Parlament, cu scopul de a defini cu precizie şi viziune interesele naţionale…

În Ședința Guvernului de joi a fost aprobată o hotărâre ce modifică și completează HG nr.1174/2014, în sensul stabilirii atât a nivelului subvenției la motorină care se plătește aferent anului 2025 și a sumei alocate pentru plata în anul 2025 a ajutorului de stat, prin bugetul MADR, cât și a revizuirii unor prevederi în acord cu legislația fiscală și cu evoluțiile consumului de motorină în cele trei sectoare agricole vizate, respectiv sectoarele vegetal, zootehnie și îmbunătățiri funciare. Astfel, actul normativ prevede următoarele: Pentru anul 2025, rata accizei reduse pentru motorina…

Ministerul Justiției a decis constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privitoare la infracțiuni de ură, acte de violență ori amenințări comise în spațiul public, interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, interzicerea promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război. În contextul actual, în care observăm o polarizare fără precedent și remarcăm o creștere alarmantă a cazurilor ce au la bază instigarea la ură, discriminarea, atitudinile antisemite sau actele de violență, Ministerul Justiției…

Deputații USR, Stelian Ion și Alexandru Dimitriu, au depus o inițiativă legislativă de modificare a Codului Penal care să nu mai lase loc de interpretări, iar autoritățile să poată confisca de la cămătari atât dobânzile încasate de la oameni, cât şi sumele date iniţial cu camătă. Iniţiativa vine în contextul unei decizii bizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care le permite cămătarilor să-şi minimizeze pierderile, pentru că magistraţii ÎCCJ au interpretat că banii daţi împrumut nu constituie bunul/obiectul infracţiunii, iar statul poate confisca de la cămătari doar banii…

24 februarie 2025 marchează 3 ani de la invadarea Ucrainei de către Federația Rusă fiind încălcate dreptul internațional și valorile fundamentale în baza cărora s-a format Consiliul Europei. Reprezentanții Adunării Regiunilor condamnă agresiunea continuă asupra ucrainenilor și liderilor aleși ai acestora care au arătat un curaj extraordinar în a-și apăra țara de statul agresor. „Astăzi reiterez angajamentul nostru neclintit în favoarea independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în interiorul frontierelor sale recunoscute internațional. Reiterez, de asemenea, apelul nostru pentru sprijinirea în ceea ce privește ajutorul financiar, umanitar și militar…

Secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset a publicat raportul privind Ucraina la 3 ani de la izbucnirea războiului. „În fiecare zi în care războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei continuă, se pierd vieți, se fură viitorul copiilor, distrugerile continuă, iar dreptul internațional și ordinea bazată pe reguli sunt atacate”, a declarat secretarul general Berset în raport. „Lupta pentru Ucraina este o luptă pentru dreptate, recuperare și dreptul poporului ucrainean de a-și modela propriul destin”. Berset a subliniat că democrația, drepturile omului și statul de drept sunt „piatra de…

„Suntem la finalul unei perioade, sper să continue și în anii următori, în care țara noastră, România, a avut o situație bună, în care am fost o țară în siguranță, nu doar noi, ci întreg continentul european, și am fost o țară care ne-am dezvoltat. Sigur, puteam să ne dezvoltăm și mai mult. Dar aceste două condiții de bază, siguranța și dezvoltarea, au fost în principal efectul apartenenței noastre la două structuri. E vorba de NATO și de Uniunea Europeană. Datorită protecției NATO, am avut siguranță. România a fost o…

1 2 3 4 176