„Una dintre prioritățile activității spațiale a UE trebuie să fie extinderea acoperirii sistemului de navigație prin satelit EGNOS. Din 2011, EGNOS furnizează un serviciu vital, în special în aviație, denumit siguranța vieții. Acest serviciu nu acoperă însă integral teritoriul UE și astfel încă mai asistăm, din păcate, la tragedii aviatice care ar putea fi prevenite datorită EGNOS”, este de părere Marian-Jean Marinescu, Deputatul European a făcut această declarație în cadrul celei de-a șasea Conferințe pentru Politică Spațială a Uniunii Europene. Eurodeputatul Marinescu a participat la sesiuniea dedicată Programelor Spațiale…
Browsing: Evenimente
Jandarmii craioveni au pus gând rău petardelor și pocnitorilor. Îngrijorați de faptul că, la fiecare sfârşit de an, astfel de materiale se vând fără a fi verificate de oamenii legii, în acest an, au început, deja, controalele. În acest sens, cele două unităţi de jandarmi din Craiova şi IPJ Dolj încearcă să țină sub control vânzarea unor astfel de materiale. Luni, în Piaţa Centrală, jandarmii au prins în flagrant un bărbat – C. Daniel, de 32 ani, din Filiaşi, în timp ce vindea, dintr-o plasă, 700 de petarde cu trei…
Organizaţia Femeilor Social Democrate continuă campania de cadouri pentru familiile nevoiaşe. „La nivelul OFSD Craiova am luat decizia ca în luna decembrie să identificăm, în cele 168 de organizaţii locale din municipiu, între cinci şi zece cazuri de familii nevoiaşe. Am luat această decizie pentru că la căminele pentru bătrâni şi copii întotdeauna sunt oameni de bine care îi vizitează, şi atunci am dorit să facem noi un gest pentru cei care niciodată nu sunt căutaţi. Astfel, am identificat 170 de familii care au în total 340 de copii. Prin…
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Craiova şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova au efectuat, în această dimineaţă, 14 percheziţii la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale, specializată în trafic de persoane şi minori. Suspecţii au fost conduşi la audieri. Poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Craiova şi procurorii D.I.I.C.O.T. au percheziționat 10 locuințe în Craiova, două în Melineşti, una în Petroşani şi una în Calafat. Oamenii legii au vizat mai mulți suspecţi de trafic de persoane şi de minori, proxenetism şi fals material în înscrisuri oficiale. Gruparea infracţională era formată din…
Femeile social-democrate au oferit 700 de pachete cu cadouri pentru copii, în prag de sărbători. Nici adulții nu au fost uitați. astfel, peste 100 de pachete se vor îndrepta și către aceștia. Cadourile conţin alimente de bază, dulciuri, dar şi obiecte de îmbrăcăminte şi jucării, toate acestea fiind procurate din contribuţia proprie a membrelor Biroului Permanent, dar şi din sponsorizări atrase de la oameni cu suflet şi cu spirit civic. În perioada următoare aceste pachete vor fi distribuite familiilor sărace cu copii în îngrijire şi familiilor formate din bătrâni sau…
Statele membre trebuie să oprească expulzarea ilegală a romilor, precum şi profilele etnice, abuzurile poliţiei şi încălcările drepturilor omului împotriva acestora, se arată într-o rezoluţie non-legislativă a Parlamentului European, adoptată, joi. Textul evaluează strategiile statelor membre pentru a sprijini integrarea romilor şi cere mai multe fonduri pentru a preveni discriminarea şi a ajuta proiectele comunităţilor mici. Rezoluţia condamnă încercările statelor membre de a limita ilegal dreptului romilor la libera circulaţie în UE. Cu o populaţie estimată între 10 şi 12 milioane în Europa (aproape 6 milioane trăind în UE), romii…
După arestarea lui Nicolae vasilescu, Craiova a mai pierdut un parlamentar. Deputatul de Dolj a fost arestat, în această dimineaţă după ce, ieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, definitiv, la doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Când a fost trimis în judecată, Nicolae Vasilescu era şeful Direcţiei Legislative din Camera Deputaţilor. Decizia a fost luată după ce Nicolae Vasilescu fusese achitat de instanţa de fond. În martie 2012, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Eugeniu Mija, Realini Lupşa şi Nicolae Vasilescu sub acuzaţia de…
Parlamentul European a aprobat, miercuri, (603 voturi pentru, 29 împotriva si 59 de abțineri) raportul privind „Implementarea și operarea sistemelor europene de radionavigație prin satelit” al deputatului european Marian-Jean Marinescu. Marinescu este vicepreședinte al Grupului PPE în Parlamentul European. Raportul propune mai multe măsuri la nivel european pentru a crește valoarea adăugată a Galileo și EGNOS, cele două programe europene de radionavigație prin satelit. Raportorul Marinescu a insistat în favoarea dezvoltării pieței de aplicații bazate pe această tehnologie (GNSS – global navigation satellite system), a propus defalcarea bugetului alocat în…
După lungi negocieri cu reprezentanții Statelor Membre și ai Comisiei Europene, deputații europeni au aprobat, marți, bugetul pe termen lung al Uniunii Europene. Toate condițiile exprimate în rezoluția din iulie – adoptată ca urmare a unui acord politic la cel mai înalt nivel între Parlament, Președinția irlandeză și Comisia Europeană – au fost îndeplinite. Bugetul total pentru următorii șapte ani este de 960 miliarde euro pentru angajamente și 908 miliarde euro pentru plăți (la prețurile din 2011). După cum se vede, încă există un deficit de 52 de miliarde euro…