Sportivii militri Invuctus au fost primiți marți la Ministerul Apărării Naționale după revenorea în țară de la ediția din acest an a Jocurilor Paralimpice Invictus, organizate la Vancouver și Whistler, în Canada, în perioada 8-16 februarie 2025. Șeful Statului Major al Apărării le-a mulțumit lotului Invictus pe care îl consideră ca fiind „o poveste despre datorie și sacrificiu, cădere și ridicare, recuperare și determinare, alături de familie și prieteni. Sunteți un exemplu pentru toți”, a concluzionat generalul Gheorghiță Vlad care a înmânat distincții și diplome de onoare pentru competitori, precum…
Browsing: Evenimente
Miercuri, polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 4 percheziții domiciliare, în județele Argeș și Vâlcea, la domiciliile a două persoane fizice și sediile sociale și punctele de lucru a două societăți. Activitățile au loc într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de coruperea alegătorilor, spălare a banilor, fals informatic și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni…
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au continuat acțiunile pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie. Au fost folosite aparatele radar, etilotest şi drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise. „În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au aplicat 114 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 50.000 de lei, 41 dintre sancțiuni fiind aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză. Au fost scoși din trafic,…
Începând cu data de 3 martie 2025, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 375 de ani de la nașterea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul. Caracteristicile monedei din aur cu tema 375 de ani de la nașterea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul sunt următoarele: Metal aur Valoare nominală 100 lei Titlu 900‰ Formă rotundă Diametru 21 mm Greutate 6,452 g Cant zimțat Calitate proof Aversul monedei prezintă un detaliu al ușii de la intrarea în biserica mănăstirii Antim, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, anul de emisiune „2025”…
Organizația Salvați Copiii România a dotat 60 de cabinete de medicină de familie din mediul rural, situate în 28 de județe. Investiția de 1 milion de euro face parte din programul „Primul pas spre sănătate” și contribuie la reducerea ratei mortalității infantile. Astfel: – 12.000 de mame și femei însărcinate din zonele rurale defavorizate beneficiază de acces la servicii medicale primare îmbunătățite. – 14.000 de copii cu vârsta de până la 3 ani din aceste comunități au acces la servicii de sănătate timpurie. În cele două ediții, programul a ajuns în…
Palatul Victoria a fost, luni, gazda unei mese rotunde dedicate consolidării eforturilor de combatere a dezinformării și de asigurare a unui climat informațional echilibrat și corect pentru cetățeni, în perspectiva alegerilor prezidențiale din mai, 2025. Evenimentul a fost organizat de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), în calitate de coordonator al serviciilor digitale în România, și a reunit reprezentanți ai autorităților naționale, mediului academic, societății civile, Comisiei Europene și marilor platforme online. Tema centrală a dezbaterilor a reprezentat-o aplicarea Regulamentului european privind serviciile digitale (DSA), cu obligațiile…
Guvernul României a aprobat în ședința de joi, transmiterea către Parlament, pentru dezbatere și ratificare, a Acordului cu Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord privind cooperarea în domeniul apărării, document semnat la Londra, pe 13 noiembrie 2024, de ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și de secretarul apărării din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, John Healey. Acordul creează cadrul juridic general pentru consolidarea cooperării în domeniul apărării între cele două părți semnatare, pe baza principiilor egalității, reciprocității și interesului reciproc. Acest instrument va…
Polițiștii din comuna doljeană Giubega au fost sesizați miercuri, de un bărbat din comuna Radovan, cu privire la faptul că nu a mai poate lua legătura cu fratele său ȘTEFAN ȘTEFAN, 36 de ani, plecat la muncă în Belgia. Din verificările efectuate s-a constatat faptul că acesta este plecat la muncă în Belgia, iar din luna mai 2024 nu a mai putut fi contactat. Semnalmente: înălţime 1,65 m, 60 de kg, ochii căprui, părul brunet. Persoanele care dețin informații utile cu privire la persoana dispărută sunt rugate să apeleze numărul…
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, au pus în executare, miercuri, 5 mandate de percheziție domiciliară, în județele Gorj și Vâlcea, la persoane implicate în acțiuni de braconaj. Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor În urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 8 arme de vânătoare deținute legal, 85…
Pe 28 februarie, România marchează 92 de ani de Protecție Civilă. Săptămâna Protecției Civile este momentul potrivit pentru reamintirea măsurilor și a regulilor de comportare specifice tipurilor de situații de urgență, dar și pentru exersarea, împreună cu pompierii salvatori, a comportamentului preventiv care salvează vieți într-o situație limită. Astfel, în perioada 26 februarie – 04 martie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Oltenia” al Județului Dolj organizează, o serie de evenimente dedicate educației și prevenției, dintre care amintim: La Sediul Ministerului Afacerilor Interne a fost lansată Campania „Știai că…” Campania va…