„Majoritatea din Catalonia ne arată, de fapt, situația reală de acolo, unde și sondajele care se fac, și aici nu mă refer la referendum deoarece procedura a fost una deficitară. El nu poate fi luat în considerare”, a reliefat, în cadrul unei conferințe de presă deputatul european Marian Jean Marinescu. Situația prezentată de sondaje arată că este una echilibrată, iar guvernul spaniol a luat o decie istorică dar corectă, se poate spune. „Faptul că liderii separatiști au părăsit Catalonia nu trebuie trecut cu vederea. Așa cum s-a întâmplat, dar și în sens invers, la Brexit atunci când s-a reușit, tot pe o diferență foarte mică, un vot în favoarea părăsirii Uniunii Europene. Și acolo, cei care au reușit Brexit-ul au dispărut. Pur și simplu, și-au dat demisia. La fel și aici. Dacă ar fi considerat că măsurile erau legale trebuiau să rămână și să se apere. Nu cred că este bine nici pentru Spania, nici pentru Europa ceea ce se întâmplă în Catalonia”, a mai precizat deputatul european. Foarte multe firme au plecat, și-au mutat sediile din regiune, din Barcelona, ceea ce pentru spaniolii din zonă va avea un impact negativ. Pe de altă parte, atitudinea statelor din Europa este foarte clară, „nimeni nu va recunoaște o eventuală îndependență, ceea ce ar determina mari probleme pentru regiune”, a mai punctat Marinescu.
Guvernul Spaniei a retras autonomia Cataloniei după proclamarea independenţei, iar Guvernul şi Parlamentul de la Barcelona au fost dizolvate. Madridul a convocat alegeri parlamentare anticipate în Catalonia, programate pe 21 decembrie.