Lucrările pe viitorul bulevard Carpenului se apropie de finalizare. În acest moment, constructorul toarnă primul strat de asfalt. Conform declarațiilor reprzentanților Primăriei Craiova, în luna octombrie a acestui an, proiectul trebuie să fie finalizat. Primăria Craiova a propus proiectul și pentru a fi finanțat din fonduri guvernamentale. În cursul săptămânii trecute, Edilul Băniei anunța pe pagina sa de socializare că finanțarea a fost aprobată. Cu toate acestea, Genoiu a anunțat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă că nu își pune mari speranțe în această variantă. „Primăria Craiova a depus, la Guvern, o cerere, în luna mai a acestui an, pentru o finanţare de dezvoltare şi investiţii pentru proiectul „Reabilitare şi modernizare străzi şi alei din Municipiul Craiova – modernizare strada Carpenului”, primind un răspuns favorabil în data de 17 septembrie”, a explicat acesta. Totodată, Genoiu și-a exprimat îngrijorarea că banii ar ajunge mult prea târziu. „Pentru strada Carpenului avem și o finanțare care se referă la ceea ce trebuie plătit de aici încolo. Contractul a fost semnat pentru suma de 19 milioane de lei, s-au plătit deja patru și pentru restul am făcut această cerere de finanțare. Problema este în felul următor: trebuie să vedem când vor veni banii și cât de rapid merge lucrarea. Pentru că, dacă finanțarea merge foarte greu, vă spun că vom renunța la ea. Dacă finanțarea merge foarte greoi, asta ar însemna ca și constructorul să sisteze lucrările, să iasă din termenul de execuție. Urmează să fim anunțați on-line când să mergem să semnăm acest contract de finanțare. Am un optimism reținut, 50% cred că primim la timp, 50% că nu. Am acest optimism reținut pentru că suntem în ultima parte a anului. Eram mai optimist dacă semnam acest contract, în iunie-iulie. Noi am cerut mereu constructorului să se încadreze în termenul de execuție și nu putem să îl întârziem, acum, tocmai noi, cu plata. Trebuie să o gândim foarte exact și dacă se întârzie, cu această finanțare, noi renunțăm la ea”, a concluzionat Genoiu. Ordinul de începere a lucrărilor, pentru strada Carpenului din municipiul Craiova, a fost dat în decembrie 2018, termenul de finalizare fiind 29 noiembrie 2019 și are o valoare totală de 15.850.480 de lei.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !