Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj va demara joi, 7 decembrie 2017, ora 12.30, la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, din Craiova, implementarea programului naţional „Campionii României în școală, liceu și universitate”.
Acesta este lansat de către Ministerul Tineretului şi Sportului în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi are drept scop promovarea practicării sportului în rândul tinerilor care frecventează cursurile unităţilor de învăţământ. Mai exact, sportivii de performanţă vor merge în unităţile şcolare din judeţul Dolj pentru a împărtăşi din experienţa lor din fascinanta lume a sportului. În această manieră, tinerii care vor fi părtaşi la implementarea proiectului vor putea să se simtă motivaţi şi inspiraţi pentru a se orienta spre practicarea unui sport. Motto-ul sub egida căruia va evolua programul este: „Inspirăm campionii de mâine”.
Joi, in Bănie, la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, vor avea ocazia să participe trei nume sonore ale sportului românesc care au reuşit să aducă Craiova pe harta performanţei. Este vorba despre trei sportivi participanţi la Jocurile Olimpice: Natalia Andrei (atletism), Cristieana Cojocaru (atletism) şi Nicu Stoian (volei).
Menţionăm că, în cadrul proiectului, a fost lansată platforma www.campioniiromaniei.com care reprezintă, în premieră în România, o sursă de informare și promovare a sportivilor români, campioni olimpici, mondiali și europeni. Pe site, dar şi pe pagina de Facebook/Campionii României, se regăsesc date biografice și performanțe ale campionilor României din fiecare județ, fotografii și materiale video de prezentare a acestora, cât și informații cu privire la federațiile sportive, știri și noutăți din lumea sportului.