Insipidă, inodoră, incoloră campania pentru parlamentare pentru viitorul mandat al Parlamentului României, care începe în 2017. Marea sărăcie de teme și dezbateri reale este chiar mai profundă decât starea generală a românului mic și mijlociu.
Aerul ușor retro în cea mai mare parte a acestei campanii vine din vidul de imaginație a coordonatorilor de campanie sau din dezinteresul politicienilor de a anima și a convinge un electorat deja convins de neputința aleșilor.
Am revăzut, după 15 – 20 ani, ziarele de campanie pe hârtie infectă, machetate ca-n anii ’90 când nici nu apăruseră bine calculatoarele, fluturașii și calendarele plicticoase, superbanale.
Toate acestea, probabil, pentru a ne sugera o întoarcere în timp, dar și o anume austeritate la care ar fi revenit, spășiți, politicienii. Obosite de jaful practicat mai bine de două decenii, partidele vor să inducă ideea că s-au reformat, au înțeles mesajul publicului și iată se întorc la originile politicii post-decembriste, accesând din vitrina demagogiei și câteva principii, cam puține, astfel încât să nu extenueze publicul.
Chiar și acest demers este doar un artificiu de imagine în care nu crede cu adevărat niciun politician, e doar o metodă inclusiv de a-și menaja lenea. Și cea materială și cea intelectuală.
Străvechile întâlniri cu electoratul aburit continuu cu nerușinare par stereotipuri reluate la nesfârșit într-un teatru absurd. De mai bine de un sfert de veac, temele de campanie sunt aceleași: infrastructra inexistentă, salarii mereu prea mici, condițiile improprii de dezvoltare ale capitalului românesc, etc. S-a mai adăugat migrația masivă a forței de muncă, în special a celei calificate. Anticorupția are sincope, când la o extremă, când la cealaltă, adică atunci când e vorba de „ai lor” trebuie tăiat în carne vie când vorbim de „ai noștri” mai tăcem, mai jucăm un pituluș prin boscheții limbajului de esență moale.
Toată acestă campanie pare un balet cu roluri clare și cu un final previzibil în amănunt. Actorii, balerinii sunt plictisiți, fără nicio tragere de inimă, toată lumea pare să știe care vor fi parlamentarii, miniștrii, chiar și premierul – deși există o întreagă dezbatere – falsă, flască, fără nerv.
Misterul persistă însă asupra perioadei de după alegeri. Nimeni nu știe ce se va întâmpla, ce planuri are fiecare din tabere. Iar publicul este interesat mai ales de aceste planuri.
Programele electorale sunt la fel de generaliste ca și acum 25 ani: să fie bine, să nu fie rău.
Cât despre respectul pentru dorințele electoratului, ne-om mai auzi că ne-am cam luat cu guvernarea și nu prea avem timp de prostii.
