„Organizația PNL Dolj denunță ferm actele de vandalism și intimidare la care au fost supuși membrii și simpatizanții noștri în timpul acțiunii de campanie electorală desfășurate ieri, 28.05.2024, în comuna Vârtop. Peste 100 de membri și simpatizanți PNL au participat la această acțiune pentru a-l susține pe candidatul nostru, Ion Cercel, la funcția de primar al localității”, se arată într-un comunicat al formațiunii politice menționate.
La finalul evenimentului, unul dintre membrii PNL, consilier local în comuna Orodel, a descoperit că mașina sa fusese vandalizată. Parbrizul și geamul lateral au fost sparte cu pietre, conform imaginilor surprinse la fața locului. Claudiu Cătălin Brașoveanu, proprietarul mașinii și cunoscut contestatar al conducerii actuale a localității, a depus plângere la postul de poliție Vârtop, sub jurisdicția Secției nr. 7 Poliție Rurală Plenița. Polițiștii deplasați la fața locului au confirmat cele sesizate.
„Un tânăr de 22 de ani, din comuna Vârtop, ar fi distrus cu o piatră geamul lateral dreapta al portierei și parbrizul, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 5000 lei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și luarea măsurilor legale”, precizează, la rândul lor, reprezentanții IPJ Dolj.
„Acest incident reprezintă un act de intimidare îndreptat împotriva membrilor PNL. Nu este un caz izolat; cetățenii din Vârtop relatând că asemenea fapte au avut loc și în campaniile anterioare, demonstrând un mod de operare al celor care, cu disperare, încearcă să se agațe de putere.
Condamnăm cu fermitate aceste acte huliganice care nu au loc într-o campanie electorală democratică. Cei responsabili de astfel de acțiuni trebuie să răspundă în fața legii. Aceste încercări de intimidare nu fac decât să ne întărească hotărârea de a lupta pentru schimbare și pentru dreptatea cetățenilor din Vârtop. Suntem încrezători că locuitorii comunei vor sancționa aceste fapte reprobabile la vot, pe data de 9 iunie”, se mai arată în comunicatul PNL Dolj.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !