Clubul Sportiv “Power Gym Craiova” va organiza sâmbătă, 1 aprilie 2017, o competiţie sportivă sub sloganul „Campanie antiviolenţă – Respect Word Series – Luptă în ring, nu în stradă”. Concursul este destinat atât sportivilor amatori cât şi sportivilor profesionişti, arbitrajul urmând să fie pe baza regulamentului K-1 şi MMA.
Evenimentul va reuni peste 100 de sportivi din întreaga ţară, urmând să se desfăşoare în incinta Centrului Multifuncţional din Craiova. Menţionăm că, pentru amatori, competiţia va începe de la ora 12.00, iar gala profesionistă de la ora 19.00 şi va fi transmisă live.
Precizăm că, cei mai buni sportivi vor fi selecţionaţi pentru RWS. Cântarul oficial se va organiza vineri, 31 martie 2017, de la cu ora 19.00, în incinta Centrului Mercur.
Clubul Sportiv „Power Gym Craiova” s-a înfiinţat în anul 1991, din dragoste pentru artele marţiale. Iniţial, în cadrul clubului s-au organizat antrenamente de karate, pentru ca în anul 2004, sportivii să fie familiarizaţi cu luptele din gama K-1, MMA şi kickboxing.
Pe 31 ianuarie 2010, CS “Power Gym Craiova” a organizat prima competiţie de kickboxing destinată amatorilor, unde au participat 70 de sportivi din toata ţara. Câteva luni mai târziu, pe data de 5 mai 2010, am realizat o altă gală care a reunit, de această dată, sportivi profesionişti kickboxing.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !