Biblioteca Județeană organizează marți, 12 aprilie,în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, ora 16.30, lansarea volumului „Călătorie în timp”, autor Johan Sebastian Berlung.
Autorul , în vârstă de 28 de ani, s-a născut în Norvegia și este absolvent al Facultății de Artă și Design din Timișoara, specialitatea pictură.
„Călătorie în timp” este volumul de debut al autorului, o nuvelă oscilând între ficțiune și realitate, prima dintr-o serie de douăsprezece volume, aflate încă în lucru.
„Influența dublă Norvegia – România construiește o solidă personalitate, lasă o amprentă distinctă și originală asupra creațiilor sale în ale picturii, aflate astfel sub auspiciile misterelor subtile într-un univers cromatic zbuciumat, insolit și ferm. Astfel, Johan Sebastian Berlung reprezintă o voce tânără promițătoare ce prin coloratura dublei apartenențe culturale construiește un veritabil pod spiritual, legând deopotrivă cu eleganță și candoare arta vizuală de beletristică.” – Conf. univ. dr. Gabriel Kelemen, Vicepreședinte UAPT.
„Pornind de la dialoguri și descrieri simple, nuvela ajunge să atingă și să dezvolte idei și subiecte religioase, de spiritualitate și chiar fizică cuantică, și introducându-ne din ce în ce într-o lume duală, ne invită să privim viața dintr-o nouă perspectivă. Cartea se adresează cititorilor de orice vârstă deoarece cuprinde atât povestiri cu personaje imaginare, cât și descrieri fascinante până la profunde principii și filozofii de viață.” – Monica Berglund, prefața volumului Călătorie În Timp.