Muzeul Municipiului București continuă și în luna mai seria de conferințe organizate la Palatul Suțu. Doina Ruști, scriitor, profesor universitar şi scenarist, vă așteaptă joi, 4 mai 2017, de la orele 18:30 la o discuție despre Bucătăria magică. Conferința este coordonată de Prof. univ. dr. Cătălin D. Constantin.
„Elixirele, mâncarea otrăvită, afrodiziacele și băuturile care deschid poarta viselor sunt numai câteva dintre preocupările bucătăriei românești. În lumea arhaică, vrăjitoarea s-a impus în special în sectorul casnic, fiind un fel de administrator subtil al relelor curente. Iar bucătăria este centrul vieții, un laborator în care se prepară nu doar hrana, ci și remedii medicale, filtre de dragoste și licori ale puterii. În acest timp, vrăjitorii ghicesc în zodii, fără să îndrăznească să deschidă ușa bucătăriei.” – Doina Ruști
Una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane, Doina Ruști este cunoscută datorită romanelor cu tematică diversă, care au fost adesea traduse și în alte limbi. Printre acestea se numără „Fantoma din moară” (2008), roman distins cu Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, „Zogru” (2006) și „Lizoanca la 11 ani” (2009), care a câștigat Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române. Romanul de ficțiune istorică „Manuscrisul fanariot”, publicat în anul 2015 la editura Polirom, Iași, este un bestseller.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !