În primul trimestru al acestui an, Gruparea Mobilă de Jandarmi Craiova a efectuat 11 misiuni în Dolj, 2 misiuni în Gorj, 2 misiuni în Olt și una în județul Vâlcea.
„De menţionat este faptul că misiunile de asigurare a ordinii publice organizate şi executate de unitate au presupus participarea unui public numeros totalizând peste 67.700 persoane, ceea ce a generat o medie de aproximativ 4000 de participanţi / misiune”, a precizat General de Brigadă, Cosmin Mirea.
Efectivele Detaşamentului Intervenţie Antiteroristă au executat 62 acţiuni de protecţie antiteroristă în zona Aeroportului Internaţional Craiova, precum şi în zonele aglomerate din municipiul Craiova.
Un aport deosebit în îndeplinirea cu succes a misiunilor de asigurare şi menţinere a ordinii şi siguranţei publice au avut şi cei 11 câini serviciu din dotare, aceştia fiind folosiţi la 16 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări sportive, precum şi la 16 misiuni de menţinere a ordinii publice prin patrule de jandarmi în mediul urban şi în alte locuri şi medii cu potenţial criminogen ridicat.
Total misiuni de menţinere şi rezultate obţinute:
– 1023 misiuni cu 3.746 jandarmi
– avertismente scrise aplicate: 124
– amenzi contravenţionale aplicate: 377
– valoare amenzi aplicate: 67.200 lei
– infracţiuni constatate: 56
– infractori depistaţi: 58
– persoane conduse la poliţie: 13
– valoarea bunurilor confiscate: 6000 lei
– acțiuni în colaborare cu alte instituții (ANPA, Direcția Silvică, Garda de Mediu) – 158 amenzi contravenţionale – cu valoare de 85.850 lei.
Prevenirea şi combaterea faptelor antisociale
Au fost constatate de către structurile operative ale unităţii 56 infracţiuni, iar împreună cu poliţia sau alte instituţii efectivele de jandarmi au constatat 30 infracţiuni.
Au fost aplicate 614 sancţiuni contravenţionale, din care 249 avertismente şi 365 amenzi în valoare de 146780 lei .
Pe linie de criminalistică, au fost întocmite 39 planşe fotografice şi realizate 6 înregistrări video, activităţi care au contribuit la probatoriul faptelor de natură penală/contravenţională constatate.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova a primit spre executare un număr de 36 mandate de aducere, fiind folosite 74 efective.
27 mandate au fost executate fără prezentarea persoanei iar 9 de mandate au fost executate cu prezentarea persoanelor la instanţe în municipiul Bucureşti şi alte 17 de localităţi din judeţele Satu Mare, Caraş Severin, Călăraşi, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Argeş.
Pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale, efectivele unității au fost implicate in derularea a 10 programe de prevenire proprii, fiind organizate si desfășurate 57 de acţiuni specifice.
Au fost executate 436 acţiuni în cooperare cu alte instituţii, astfel:
– 267 acţiuni cu poliţia (razii, filtre, controale, descinderi) în zone şi locuri cu potenţial criminogen ridicat;
– 21 acţiuni cu DIICOT/BCCO;
– 46 cu organele silvice;
– 92 acţiuni cu organele piscicole;
– 1 acţiune cu Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Dolj
– 9 acţiuni cu CEZ
Paza şi protecţia obiectivelor, bunurilor şi valorilor
În perioada de referinţă, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova a asigurat paza şi protecţia unui număr de 3 transporturi de valori şi 4 transporturi cu caracter special, de armament şi muniţii în folosul unităţii.
Monitorizarea misiunilor şi a evenimentelor
Au fost executate aproximativ 1783 verificări operative în bazele de date pentru stabilirea identităţii şi a stării de legalitate a persoanelor.
Next Article Alte 12 „rable” ar putea ajunge în curtea RAT