Institutul Cultural Român de la Londra continuă seria evenimentelor de promovare a operei sculptorului Constantin Brâncuși la Londra, organizată în parteneriat cu Fundația Henry Moore. După prezentarea evenimentului online, „Brâncuși și Marea Britanie” / „Brâncuși and Britain”, cu participarea curatorilor Ariane Coulondre și Matthew Gale, ICR Londra se alătură din nou Fundației Henry Moore, pentru evenimentul „Brâncuși, Marea Britanie și Ideea Sculpturii Moderne” / „Brâncuși, Britain and the Idea of Modern Sculpture”. Conferința va avea loc în data de 27 iunie, între orele 11:00 şi 19:00, la Henry Moore Studios & Gardens, Hertfordshire şi are scopul de a reexamina maniera în care Brâncuşi a fost receptat în Marea Britanie precum și influența modelatoare pe care acesta a avut-o asupra lumii artistice din Regatul Unit. Seria de discuții şi prelegeri va marca finalul Sezonului Brâncuși inițiat Fundația Henry Moore și organizat în paralel cu retrospectiva Brâncuşi de la Centrul Pompidou din Paris.

În cadrul a trei paneluri, „Practical Histories”, „Language and its Limits” și „Forms in Space”, vor fi prezentate noii studii și interpretări ale operei lui Brâncuşi, iar la finalul evenimentului, Alex Potts – profesor emerit la Max University of Michigan va susține prezentarea cu titlul “Brancusi and Moore – Human/Animal”.

La eveniment vor lua parte nu mai puțin de 14 teoreticieni, profesori şi cercetători, printre care profesorul Dr. Jonathan Vernon – istoric şi critic de artă modernă, Natalie Rudd – fostă curatoare la Tate Liverpool și asistent universitar la University of Birmingham, Inga Fraser – curatoare şi istoric de artă, Dr. Stephens Chris – directorul muzeului Holburne din Bath şi fost curator la Tate Britain, Dr. Sam Rose – istoric de artă modernă, lector la University of St. Andrews, Scoția.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !