Parohia Urzicuţa, Protopopiatul Băileşti, a sărbătorit vineri, 6 noiembrie 2020, 71 de ani de la sfinţirea Bisericii actuale, cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Slujba de sfinţire  a fost săvârşită de către vrednicul de pomenire Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Firmilian Marina la data de 6 noiembrie 1949.

„Chiar în pisania bisericii restaurate scrie «Cu vrerea Τatălui, cu ajutorul Fiului şi cu desăvârşirea Sfântului Duh ziditu-sa din temelii acest sfânt locaş cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, în anul mântuirii 1874, iar în anul 1938, prin stăruinţa cucernicului preot, sprijinit de un comitet şi cu ajutorul bănesc al întregii obşti a satelor Urzicuţa şi Ionele, s-a restaurat cu mari refaceri arhitectura şi înnoirea bisericii».  Catapeteasma bisericii este o catapeteasmă din lemn sculptat de meşterii Şcolii de Meserii din Băileşti. Lucrările au durat din anul 1939 până în anul 1949, când a fost sfinţită de către vrednicul de pămenire Părintele Mitropolit Firmilian Marina la data de 6 noiembrie 1949, dată la care împlinim 71 de ani de când a avut loc acest frumos eveniment”, a precizat preotul Ţenea Daniel, parohul Bisericii “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

Părintele Ţenea Daniel a subliniat de asemenea că anul acesta a fost unul semnificativ pentru credincioşii din Parohie, pentru ca a fost sfinţită şi troiţa de lângă biserică, în cadrul unei slujbe săvârşite de către preoţi, alături de părintele protoiereu al Protopopiatului Băileşti, pr. Cătălin Neacşu. “Această troiţă a fost renovată şi consolidată cu sprijinul familiei Panduru Mădălin şi Cristina, căreia îi suntem mulţumitori”, a adăugat părintele Ţenea Daniel.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !