Cristiano Bergodi a anunțat la finalul partidei pierdută sâmbătă seara în „Vulcanul” de pe Oblemenco că simte o frustrare foarte mare și că echipa și-a făcut „harahiri” (hara-kiri – n.e.). „În prima repriză am condus și am controlat jocul”. Acum, noi nu știm ce meci a urmărit de pe banca tehnică antrenorul Rapidului pentru că echipa sa a marcat abia în minutul 48 prin Funsho dintr-o pasă primită de la Jayson Papeau.
Bergodi a mai declarat că nu-și poate explica starea de relaxare a echipei sale imediat după marcarea golului. „Este un meci pierdut de noi, nu câștigat de ei. Dacă ai două goluri în inferioritate numerică, înseamnă că am greșit noi. Au găsit un culoar care nici nu se vedea”, a declarat antrenorul giuleștean.