Belgia este penultima ţară, din Stagiunea „Europa”, invitată să prezinte publicului meloman specificul unei culturi muzicale de amplă rezonanţă, compozitorul César Franck fiind de departe figura reprezentativă a simfonismului din „ţara castelelor”. Muzicienii belgieni care vor urca pe scena Filarmonicii „Oltenia” sunt dirijorul Erich Lederhandler şi pianistul Olivier De Spiegeleir.
Erich Lederhandler este dirijor al „Ansamblului vocal” al RTBF și al Corului de la Conservatorul Regal din Bruxelles. A colaborat, în calitate de dirijor invitat, cu Orchestra de Cameră Regală din Valonia, cu Orchestra Simfonică a Conservatorului Regal și cu Orchestra Națională din Belgia.
Olivier De Spiegeleir a studiat la Bruxelles, Louvain-la-Neuve și la Paris și este astăzi unul dintre pianiștii belgieni francofoni recunoscuți. S-a specializat în « recitaluri comentate », ceea ce face să fie solicitat în toată lumea și să se bucure de un real succes. Olivier De Spiegeleir va interpreta vineri seara, în compania Orchestrei Simfonice a Filarmonicii, ”Concertul în Fa major pentru pian şi orchestră” de George Gershwin, o lucrare de jazz simfonic.
Premiera a avut loc în interpretarea Orchestrei Simfonice din New York sub bagheta lui Damrosch pe 3 decembrie 1925, cu compozitorul în calitate de solist. Concertul a fost susţinut cu casa închisă, fiind bine receptat de publicul larg. Totuși, recenziile au fost mixte deoarece criticii erau nehotărâți dacă lucrarea este clasică sau de jazz. A existat o atitudine diferită din partea contemporanilor, Igor Stravinski spunând că este o lucrare genială în vreme ce lui Serghei Prokofiev i-a displăcut total. Patinatoarea artistică sud-coreană Kim Yu-Na a patinat pe această lucrare la Jocurile Olimpice de iarnă din 2010 de la Vancouver, câștigând medalia de aur.
Repertoriul concertului de vineri seara, dirijat de Erich Lederhandler, include și două lucrări în primă audiţie: ”Trei crochiuri pentru flaut şi orchestră de coarde” de Michel Lysight (solo flaut: Victoria Stan) și ”Adagio pentru trio de coarde şi orchestră de coarde” de Guillaume Lekeu.
Concertul se va încheia cu poemul simfonic ”Vânătorul blestemat” de César Frank, inspirat de balada ”Der wilde Jäger” a poetului romantic Gottfried August Bürger. Din acest poem, Franck a ştiut să redea cu măiestrie atmosfera sumbră şi totodată fantastică, utilizând mai ales sonorităţile lugubre ale cornului şi folosindu-se de o orchestraţie subtilă.
Substratul literar cuprinde momentul în care într-o dimineaţă de duminică, în sunete de clopote şi de cântece religioase, un conte de Rin sună din cornul său şi hotărăşte să plece la vânătoare, în loc să participe la liturghie. În urma acestui sacrilegiu, el este blestemat de o voce teribilă care îl damnează pe vecie. Înnebunit de groază, contele fuge urmat de o haită de demoni urlând. În cavalcada sa, el este dus direct în gura căscata a iadului. Muzica lui César Franck sugerează prin acumulări orchestrale tocmai conflictul dintre teluric și spiritual.
SĂPTĂMÂNA DEDICATĂ BELGIEI
MARȚI, 10 MAI 2016, ORA 19:00, MUZEUL DE ARTĂ – “Convorbiri muzicale” (recital neconvențional): Întâlnire cu Gilles Bréda (flaut), student la Institutul Superior de Muzică din Namur. Îşi dă concursul pianista Corina Stănescu. Intrarea liberă
JOI, 12 MAI 2016, ORA 19:00, SALA “FILIP LAZĂR” – Muzicienii belgieni se prezintă”: dirijorul Eric Lederhandler şi pianistul Olivier De Spiegeleir. Intrarea liberă
VINERI, 13 MAI 2016, ORA 19:00 – BELGIA – Concert simfonic – ORCHESTRA FILARMONICII „OLTENIA” DIRIJOR ERIC LEDERHANDLER; SOLIST OLIVIER DE SPIEGELEIR (pian). În program: Michel Lysight: Trei crochiuri pentru flaut şi orchestră de coarde (primă audiţie); Solistă: Victoria Stan; George Gershwin: Concertul în Fa pentru pian şi orchestră; Guillaume Lekeu: Adagio pentru trio de coarde şi orchestră de coarde (primă audiţie); Trio: Alexandru Marian (vioară), Titu Curteanu (violă), Mircea Suchici (violoncel); César Franck: Poemul simfonic „Le chasseur maudit” (“Vânătorul blestemat”).