Universitatea din Craiova, prin intermediul Departamentului de Relaţii Internaţionale (DRI) și a Departamentului de Limbi Moderne Aplicate (DLMA), în parteneriat cu Asociaţia Erasmus Student Network Craiova (ESN Craiova), American Experience și Asociaţia Naţională de Dezvoltare Continuă a Tineretului din România (ANDCTR), organizează miercuri, 18 octombrie 2017, în intervalul orar 10:00 – 16:00, în Holul Central al Universităţii din Craiova, a doua ediție a evenimentului “Be multicultural”.
Evenimentul reuneşte studenţii străini care efectuează mobilități de studiu în cadrul programului Erasmus+, pe baza acordurilor inter-instituţionale, în cadrul programului Mevlana sau care participă la anul pregătitor de limba română la Universitatea din Craiova, dar și studenți care desfășoară activități în cadrul asociațiilor partenere.
În cadrul evenimentului, ţările de origine ale studenților vor fi prezentate prin obiecte şi produse tradiţionale la standuri individuale. Vizitatorii vor avea ocazia să cunoască noi culturi și tradiții și să se delecteze cu frumuseţile altor ţări.
Alături de standul României, în Holul Central al Universităţii din Craiova, vor mai fi prezente standuri care reprezintă Grecia, Spania, Italia, Turcia, Polonia, Franţa, Serbia, Bulgaria, Macedonia, Portugalia, Chile şi Mexic.
„Be multicultural”, ediția a II-a, constituie, totodată, prilejul pentru studenţii români de a interacționa cu studenții străini, de a cunoaște universitățile partenere ale Universității din Craiova de la care aceștia provin și de a afla informaţii cu privire la oportunităţile de studiu, de practică şi de voluntariat în străinătate, oferite de Departamentul de Relaţii Internaţionale și asociațiile partenere.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !