Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret a fost înființat, miercuri, prin dispoziție de primar. “Voi sunteţi cei care trebuie să trageţi de mână primarul, consiliul local. Voi circulaţi, aveţi contact cu colegii voştri, cu oraşul, cu toată lumea, sunteţi cei care moşteniţi mai departe aceste scaune. Voi sunteţi cei care trebuie să aduceţi oportunitatea. În sensul acesta, aţi văzut că au început să se deruleze acele proiecte pe legea 350, iar ceea ce este cel mai important este acel buget participativ care devine funcţional de la 1 noiembrie”, a declarat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.
În prezent, din Consiliul Consultativ fac parte 22 de organzații reprezentative ale elevilor, studenților, voluntarilor, etc. Pe parcurs, acestora li se mai pot alătura li alte organizații de tineri.
„Este un proiect ambiţios, un proiect important pentru societate şi sunt convins că împreună cu coordonatorul vostru, Fudulache, veţi realiza o serie de proiecte care vor aduce plus valoare municipiului Craiova. Aşa cum a spus domnul primar, în perioada următoare vom avea un buget participativ, sper din tot sufletul să accesaţi cât mai multe proiecte şi ideile dumneavoastră să fie implementate la nivelul municipiului Craiova”, a declarat, la rândul său, Stelian Bărăgan, viceprimarul Craiovei.
„Eu cred că am reuşit să ajungem la acel nivel de înţelegere a faptului că dezvoltarea sectorului de tineret şi a comunităţii depinde de tineri, de fiecare dintre noi. În ceea ce priveşte Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret (CCPT), atribuţiile sunt cumva înspre sectorul de tineret. În prezent, 22 de asociaţii sunt membrei. Înscrierile sunt deschise” a precizat și inițiatorul acestui organism reprezentativ al tinerilor craioveni, Ovidiu Fudulache.