Dacă te uiți atent la ei, românii par un popor cu o privire pierdută în zare, ușor abulică, ceva care-ți dă sentimentul că cineva le-a furat busola. Dacă n-ar fi tragic și, desigur, dacă n-am fi români, imaginea ar putea fi ușor amuzantă. Din păcate însă, amuzamentul durează doar cât imaginea de perplexitate, în spatele ei fiind profunzimile dureroase cu care ne confruntăm mereu de aproape un sfert de veac. Poate din cauza naivității, a credulității, românii par ușor de manipulat. Altfel cum se explică ușurința cu care votează în…
Author Tiberiu Patru
Nu este greu de observat că, de câțiva ani încoace, în județele Harghita și Covasna, în fiecare vară, au loc niște întâlniri ale ungurilor, cu participare oficială masivă de la Budapesta. Ce-i mână pe ei pe aceste meleaguri e destul de limpede: o nostalgie slinoasă a vremurilor când stăpâneau zona, un refuz al resemnării, al acceptării istoriei. Au mâncărimi genetice, dar și o încăpățânare, o tenacitate în urmărirea țelurilor, demnă de o cauză mai bună și, în același timp, de împrumutat și de alții care au făcut din sentimentul național…
Scandalurile din jurul bacalaureatului au cazut, deja, în banal. Atâta doar că, în fiecare an, se adaugă câte un element nou. Dacă, spre exemplu, acum doi ani, Funeriu părea un mic Robespierre de minister, cu o plăcere sadică de a reteza capetele inapte care au tras mâța de coadă patru ani de liceu, fie de o parte, fie de alta a catedrei, în 2013, povestea a dat într-un film de acțiune și pasiune. Căci SRI, în lipsă de spioni, și-a lipit și el urechea – în mod perfect legal, n-avem…