Author ES TV

Un grup de coaliții și rețele de organizații ce reprezintă peste 300 de structuri de economie socială din România au adresat luni, 05 decembrie a.c. o scrisoare deschisă către partidele aflate în cursa electorală prin care le solicită să le comunice măsurile privind dezvoltarea economiei sociale în România prevăzute în documentele lor programatice (platforme electorale, programe de guvernare). Vă prezentăm mai jos conținutul scrisorii, urmând să revenim joi, 08 decembrie a.c., cu un raport privind modul în care partidele politice din România văd/tratează sectorul economiei sociale. O sinteză a raportului…

Corpul de Control al Primului-ministru a efectuat o acțiune de documentare cu privire la achizițiile de produse software realizate, în perioada 01.01.2011 – 31.07.2016, la nivelul ministerelor Guvernului României și unităților aflate în subordinea/coordonarea/sub autoritatea acestora. Acțiunea de documentare a constat în clarificarea următoarelor aspecte: situația la zi a contractelor privind achizițiile de produse software realizate de către aceste entități publice aflate în competența de control a Corpului de control al primului-ministru, stadiul execuției contractelor privind achizițiile de produse software, precum și identificarea eventualelor situații de nefuncționare/neutilizare/expirare a produselor/licențelor software achiziționate…

Cancelaria Prim-Ministului și Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități au organizat astăzi, la Palatul Victoria, masa rotundă cu tema „Mobilitate, educație, angajare – premise pentru integrarea persoanelor cu dizabilități în societate”, cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități. Evenimentul a avut drept scop facilitarea dialogului între instituţiile publice, persoanele cu dizabilităţi, mediul privat şi neguvernamental cu privire la provocările din domeniul dizabilităţii şi identificarea oportunităţilor şi soluţiilor de rezolvare a acestora. La dezbatere au participat Vasile Dîncu, viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Dragoș Nicolae Pîslaru, Ministrul Muncii, Familiei,…

VINERI, 9 DECEMBRIE 2016, ORA 19:00 – Concert simfonic ORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII „OLTENIA”. DIRIJOR: ROBERT GUTTER (S.U.A). SOLIST: OVIDIU MARINESCU (violoncel) În program: Piotr Ilici Ceaikovski: Uvertura „Furtuna”, op. 18, Variațiuni pe o temă rococo pentru violoncel și orchestră, op. 33, Suita nr. 3 în Sol major pentru orchestră, op. 55. VINERI, 16 DECEMBRIE 2016, ORA 19:00 – Ziua Filarmonicii „Oltenia” – 112 ani de la primul concert al Societății Filarmonice din Craiova. Concert vocal-simfonic ORCHESTRA SIMFONICĂ ȘI CORALA ACADEMICĂ ALE FILARMONICII „OLTENIA”. DIRIJOR: GIAN LUIGI ZAMPIERI (ITALIA). SOLISTĂ:…

Orice doljean poate fi unul dintre clientii CEZ Vanzare care nu asteapta sa intre in legatura directa cu un operator pentru a transmite informatii despre o deficienta in alimentarea cu energie electrica, ci foloseste serviciul dedicat: IVR Deranjamente. Utilizand doar numarul de telefon si codul locului de consum care incepe cu cifrele 005 si poate fi regasit pe factura de energie electrica, poti sesiza intreruperile in alimentarea cu energie electrica, simplu si rapid, fara a mai intra in contact cu un operator. Cum anunt un deranjament simplu si rapid? Apeleaza…

JOI, 8 DECEMBRIE 2016, ORA 18:00, Trend Studio (lângă cinematograf „Modern”) – Întâlnirile AmiTEA Invitaţi: ROBERT GUTTER (USA) – dirijor, OVIDIU MARINESCU – violoncelist. Moderatori: CLAUDIA GORUN – PR Filarmonica Oltenia, CONSTANTIN SECARĂ – muzicolog. VINERI, 9 DECEMBRIE 2016, ORA 19:00 – Concert simfonic ORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII „OLTENIA”. DIRIJOR: ROBERT GUTTER (S.U.A). SOLIST: OVIDIU MARINESCU (violoncel) În program: Piotr Ilici Ceaikovski: Uvertura „Furtuna”, op. 18, Variațiuni pe o temă rococo pentru violoncel și orchestră, op. 33, Suita nr. 3 în Sol major pentru orchestră, op. 55.

Guvernul a aprobat Strategia națională pentru sănătatea mintală a copilului și adolescentului 2016-2020, care pune accent pe componenta de prevenire a tulburărilor mintale în rândul acestui segment de populație, spre deosebire de sistemul public actual de servicii în acest domeniu, orientat mai mult spre curativ, în detrimentul prevenției. Strategia urmărește reducerea riscurilor și incidenței problemelor și tulburărilor de sănătate mintală în rândul copiilor și al adolescenților, iar în cazul celor cu risc sau cu tulburări de sănătate mintală – o funcționare adaptată în societate, pe cât posibil în mod activ…

Pentru a putea pune la dispoziție medicilor rezidenți din România o paletă mai largă de opțiuni în ceea ce privește rezidențiatul, Ministerul Sănătății a realizat, cu ajutorul echipei GovITHub, o actualizare de arhitectură și interfaţă de afişare pentru sistemul informatic de gestiune a repartizării rezidenților. Ministerul Sănătății a actualizat anul acesta metodologia concursului naţional de intrare în rezidențiat pe post şi pe loc în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. Astfel, din noiembrie 2016, se face o singură clasificare naţională pentru fiecare domeniu, iar medicii rezidenți pot alege, în funcție…

Elevii și studenții cu drept de vot vor beneficia de transport gratuit, pe calea ferata, din localitățile în care studiază, în cele de domiciliu și retur, în perioada 8-12 decembrie, potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptată astăzi de Guvern. Măsura are scopul să asigure dreptul la vot al elevilor și studenților și răspunde solicitării Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România. Călătoria gratuită pe calea ferată se va acorda dus-întors, de la localitatea în care studiază la localitatea de domiciliu, cu tren regio și interregio, clasa a II-a, în perioada…

Limita anuală privind finanțările rambursabile (ex. împrumuturi de la bănci comerciale sau alte instituții de credit, emisiuni de titluri de valoare, leasing financiar) care pot fi contractate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, reprezentând datorie publică locală, va fi de 1,2 miliarde lei pentru fiecare dintre anii 2017, 2018 și 2019, a stabilit Guvernul, printr-o Hotărâre. Aceeaşi limită anuală de 1,2 miliarde lei pentru fiecare dintre anii 2017, 2018 și 2019 a fost stabilită pentru tragerile din finanțările rambursabile contractate sau care urmează să fie contractate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale. Aceste limite anuale pentru…