Cei mai săraci cetăţeni din UE vor continua să primească alimente, asistenţă materială şi ajutoare din Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD) în perioada 2014 – 2020, conform unui acord cu Consiliul votat de Parlament marţi. Deputaţii au reuşit menţinerea bugetului alocat la 3,5 miliarde euro şi s-au asigurat de acordul Consiliului că fondul va fi deplin operaţional imediat. „Am reuşit să ne atingem obiectivul cheie în negocierile lungi cu Comisia şi statele membre – să creştem bugetul de la 2,5 la 3,5 miliarde euro, să…
Author Luisa Patru
„Există o decizie a Delegației Permanente a Partidului Național Liberal care stabilește clar retragerea miniștrilor liberali din Guvern și încetarea existenței Uniunii Social Liberale”, se arată într-un comunicat de presă remis EuroSud de către Mihai Voicu, președinte PNL Dolj. „Regret faptul că domnul Tăriceanu, care a fost prezent aseară la întreaga ședință a Delegației, susține astăzi că președinții de filiale ar fi votat în baza unor fapte relatate neconform cu realitatea. Domnul Tăriceanu a văzut clar că această decizie importantă decizia a fost luată cu o majoritate covârșitoare de voturi.…
Președintele PDL Vasile Blaga a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că destrămarea USL este recunoașterea oficială a eșecului catastrofal și usturător pentru români al guvernării PSD-PNL. “Nu avem aici de a face cu un partid vinovat și unul nevinovat. Atât PSD cât și PNL sunt la fel de vinovați pentru proasta guvernare”, a spus președintele PDL. El a caracterizat USL drept cea mai mincinoasă construcție politică de după 1990. “USL este o alianță născută din ură și hrănită cu minciuni. Ce altceva a fost noianul de promisiuni populiste făcute…
Prin votul de miercuri asupra propunerii legislative, deputaţii au cerut ca sistemele de apel de urgenţă care alertează automat serviciile de salvare în caz de accident să fie instalate în toate noile modele de maşini şi camionete până în octombrie 2015. În 2012, 28 000 de oameni au murit în accidente de maşină în UE, iar 1,5 milioane au fost răniţi. „Instalarea unui sistem public de apeluri de urgenţă în UE reprezintă o realizare foarte importantă pentru siguranţa utilizatorilor transportului rutier european. În jur de 2500 de vieţi ar putea…
Cumpărarea de poliţe de asigurări ar trebui să fie mai uşoară şi mai sigură datorită amendamentelor votate miercuri la o revizuire a regulilor UE privind informaţiile şi consilierea oferite de brokerii de asigurări. Deputaţii au amendat propunerile de revizuire a vânzărilor de produse de asigurare de viaţă, dar şi de altă natură, pentru a introduce cerinţe similare privind informaţiile oferite şi pentru a egaliza nivelul între companiile de asigurări şi „distribuitorii” (brokerii) de asigurări. Informaţii clare Înainte de a semna un contract, cumpărătorii vor primi informaţii standard privind tipul de…
Competiţia pentru a oferi servicii feroviare mai bune pasagerilor ar trebui să fie stimulată de propunerea legislativă votată de Parlamentul European miercuri. Autorităţile naţionale care acordă în prezent contractele de servicii feroviare doar unui singur operator vor fi obligate să facă licitaţii publice sau să justifice de ce nu au organizat astfel de licitaţii. Noii şi/sau micii operatori vor avea acces mai mult la infrastructura feroviară, iar procedurile complexe de autorizare pentru a pune trenurile pe şine vor fi simplificate. Pentru a îmbunătăţi calitatea serviciilor feroviare şi pentru a se…
Propunerea legislativă de actualizare a Directivei UE privind tutunul, care are ca obiectiv ca produsele din tutun să fie mai puţin atractive pentru tineri, a fost aprobată de deputaţi miercuri. Această propunere legislativă, deja agreată cu miniştrii sănătăţii din UE, cere ca 65% din suprafaţa tuturor pachetelor să fie acoperită de imagini avertizante. Ţigările electronice vor fi de asemenea reglementate, fie ca produse medicale, dacă promovează abandonarea fumatului, fie ca produse din tutun. „Acesta este punctul culminant al unor ani de muncă împotriva unui lobby intens al industriei tutunului şi…
CEZ Distribuţie execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite. CEZ Distribuţie anunţă întreruperea furnizării energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici, astfel: 24.02 – 09:00 – 11:00 – Cârcea – PTA 2 Daewoo; 09:00 – 15:00 – Ciutura, Lazu – PTA SMA Ciutura, SMA Lazu; 09:00 – 11:00 – Craiova – PT 86 – străzile: Călimanului, Postăvarul, Trotuşului, Viilor, Polovragi, Bucegi, Bradului, Zmeurei, Rodna, Prunului;…
Conform rezultatelor unui nou sondaj de opinie care a fost efectuat în rândul a 28.000 de cetățeni ai UE, 94% dintre europenii care călătoresc în afara țării lor de origine utilizează în mod limitat servicii precum Facebook, din cauza tarifelor ridicate practicate de societățile de telefonie mobilă pentru serviciile furnizate în roaming. Conform calculelor efectuate de Comisia Europeană, companiile care oferă servicii de telecomunicații nu beneficiază de o piață de aproximativ 300 milioane utilizatori din cauza strategiilor actuale de stabilire a prețurilor. Acest lucru aduce efecte negative și pentru alte…
Scandalul dintre PNL și PSD pare să fi atins noi cote. Cei doi lideri ai partidelelor, prezenți la două posturi de televiziune concurente, și-au aruncat, seara trecută, săgeți otrăvite. Liderul liberalilor și-a acuzat partenerul de coaliție de faptul că ține partidul său într-o poziție de semivasalitate. Cu toate acestea, Antonescu este convins că premierul nu dorește scoaterea PNL-ului de la guvernare și că oferirea Ministerului de Finanțe lui Klaus Johannis este, de fapt, un mar otrăvit. Antonescu a culminat cu solicitarea demisiei partenerului său de coaliție. „Victor Ponta ar trebui…