Guvernul a aprobat două acte normative în scopul organizării, la București, în perioada 19-21 mai 2015, a celei de-a 43-a Conferințe Regionale Europene INTERPOL. Printr-un proiect de lege aprobat de Executiv, se ratifică Acordul între Guvernul României și Organizația Internațională de Poliție Criminală (OIPC) – INTERPOL privind privilegiile și imunitățile participanților la acest eveniment. Actul normativ a fost aprobat având în vedere faptul că, pe lângă responsabilitățile organizatorice, România, ca stat gazdă, trebuie să se sigure că reprezentanții țărilor invitate și observatorii vor obține, fără dificultate, viza de intrarea pe…
Author ESTV
Sistemul de Gopodărire a Apelor Dolj va desfăşura “Deratizarea pentru combaterea dăunatorilor în scopul asigurării funcționării digurilor și lucrărilor hidrotehnice de pe râul Jiu şi fluviul Dunărea în condiții de siguranță“. Pentru evitarea unor evenimente neplăcute, S.G.A Dolj transmite către toate Primăriile riverane zonelor deratizate o informare, astfel încât edilii acestor localităţi să anunţe din timp localnicii şi să le atragă atenţia că păşunatul este interzis. ” În acest sens atenţionăm deţinătorii de animale că păşunatul pe aceste diguri este interzis. S.G.A Dolj nu-şi asumă nici o răspundere privind pagubele ce ar putea surveni ca urmare a nerespectării acestei avertizări” . Campania de combatere a dăunătorilor se efectuează annual, conform Planului Tehnic, cu ajutorul unor substanţe toxice, cu un caracter persistent. Subliniem faptul că aceste substanţe au efecte negative asupra animalelor. Printre primăriile avizate se numără cele de la Dunăre: Rast, Negoi, Bistreţ, Catane, Cârna, Gighera, Ostroveni, Bechet, Dăbuleni. De asemenea, acţiunea se va desfăşura şi pe digurile de la Jiu, sectorul Filiaşi- Ţuglui, iar printre localităţile vizate se numără şi Filiaşi, Braloştiţa, Brădeşti, Coţofenii din Dos, Scaeşti.
Armenia și Turcia ar trebui să utilizeze momentul centenarului genocidului armean pentru a-și revizui relațiile diplomatice, a deschide granița și drumul pentru integrarea economică, spune Parlamentul European într-o rezoluție votată miercuri. Deputații subliniază nevoia ca Turcia să recunoască genocidul armean, pentru a deschide drumul către ”o adevărată reconciliere”, amintind și mesajul Papei Francisc. Deputații invită Armenia și Turcia să ”utilizeze exemple de reconciliere de succes între națiunile Europei” prin ratificarea și implementarea, fără condiționări, a protocoalelor privind stabilirea relațiilor diplomatice, deschiderea graniței și îmbunătățirea activă a relațiilor lor, mai ales…
Într-o rezoluție votată miercuri, Parlamentul a cerut mai multe eforturi pentru a pune capăt discriminării, discursurilor instigatoare la ură și infracțiunilor motivate de ură împotriva romilor, precum și pentru a recunoaște ziua de 2 august ca zi de comemorare a holocaustului rom, în amintirea genocidului rom din Al Doilea Război Mondial. În rezoluție, deputații își exprimă ”îngrijorarea profundă privind apariția unui curent împotriva romilor, care se manifestă printre altele printr-o retorică împotriva lor și prin acte de violență în Europa.” Curentul împotriva romilor este ”incompatibil cu normele și valorile Uniunii…
Guvernul a stabilit, printr-o Hotărâre, ca limita anuală privind finanțările rambursabile (ex. împrumuturi de la bănci comerciale, instituții de credit) care pot fi contractate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, reprezentând datorie publică locală, să fie de 1,2 miliarde lei pentru fiecare dintre anii 2015, 2016 și 2017. Aceeaşi limită anuală de 1,2 miliarde lei pentru fiecare dintre anii 2015, 2016 și 2017 a fost stabilită pentru tragerile din finanțările rambursabile contractate sau care urmează să fie contractate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale. Aceste limite anuale pentru contractarea finanțărilor rambursabile și efectuarea tragerilor din finanțările…
Guvernul a decis printr-un Memorandum aprobat astăzi că Programul Organizației Internaționale a Francofoniei în România privind formarea funcționarilor publici va continua în perioada 2015-2018, a decis. Programul francofon de care a beneficiat România începând cu anul 2004 cuprinde cursuri și stagii lingvistice, seminarii tematice și pregătire pentru concursurile de angajare în instituțiile UE. Programul se adresează diplomaților și funcționarilor publici români și are scopul de a întări statutul limbii franceze de limbă oficială și de lucru în cadrul instituțiilor europene și internaționale, factor de promovare a multilingvismului și diversității culturale…
Trei institute de cercetare-dezvoltare în domeniul protecției mediului, ecologiei și dezvoltării durabile vor fi organizate și vor funcționa ca instituții de sine stătătoare, cu personalitate juridică, stabilește o Hotărâre aprobată astăzi de Guvern. Actul normativ stipulează reînființarea, organizarea și funcționarea următoarelor institute naționale: Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Mediului – ICIM București, Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare Marină “Grigore Antipa“ – INCDM Constanța, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare “Delta Dunării” – INCDDD Tulcea. Aceste institute naționale vor fi reînființate prin reorganizarea Institutului Național de Cercetare…
Guvernul a adoptat, printr-o Hotărâre, Programul Național „Sprijin la bacalaureat, acces la facultate”, un program de intervenție la nivelul învățământului liceal și al învățământului superior, ale cărui direcții de acțiune vor conduce la ameliorarea calității educației prin creșterea gradului de trecere de la nivelul liceal către nivelul universitar și îmbunătățirea gradului de menținere a studenților în învățământul universitar. Obiectivele Programului sunt reducerea ratei de abandon școlar în licee, creșterea ratei de absolvire și îmbunătățirea performanței la bacalaureat, precum și o creștere a ratei de înscriere în învățământul superior. Astfel, se…
Guvernul a alocat astăzi fondurile necesare pentru plata a două tranșe din titlurile executorii stabilite prin hotărâri judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi salariale în favoarea angajaților Ministerului Finanțelor Publice și ai ANAF. Astfel, bugetul pentru 2015 al MFP va fi majorat cu 37,312 milioane lei, fonduri din care vor fi achitate titluri executorii obținute de angajații din aparatul propriu al MFP și salariații ANAF. Cele două tranșe ale titlurilor executorii pentru plata cărora se asigură fondurile necesare sunt corespunzătoare anului 2016, însă vor fi plătite anticipat începând cu luna…
Primăria Municipiului Craiova anunţă că începând cu data de 20.04.a.c. se continuă activitatea de distribuire a pachetelor cu alimente oferite din fondurile bugetului local, către categoriile de persoane aflate în situaţii de risc social din Municipiul Craiova. Produsele se vor distribui către beneficiarii din cele 5 categorii cele mai defavorizate respectiv: persoane cu handicap,adulţi şi copii, neinstituţionalizate; şomeri care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau care se află în căutarea unui loc de muncă; pensionarii cu venituri cumulate până la 500 lei/ lună; persoane beneficiare de venit minim garantat; persoane…