Author ESTV

Partidul Național Liberal solicită Guvernului condus de Victor Ponta să ofere urgent răspunsuri și soluții în scandalul cardurilor de sănătate. Problemele apărute în sistem sunt în totalitate în responsabilitatea sa, sunt o problemă reală, pe care o resimt toți cetățenii, și nu poate fi ascunsă prin vorbe goale și politicianism. Inventarea de vinovați de serviciu sau țapi ispășitori pentru proasta administrare a treburilor publice a devenit o obișnuință păguboasă din partea actualului Guvern. Deoarece este o criză gravă care afectează nu doar numeroase persoane, ci chiar pe cele mai vulnerabile…

Elevii care au obținut premii, individual sau în cadrul unei echipe, la competiția NASA Ames Space Settlement Contest desfășurat în acest an vor primi stimulente financiare, a decis Guvernul în ședința de astăzi. Potrivit Hotărârii adoptate, fiecare elev premiat în cadrul acestei competiții internaționale va beneficia de stimulente financiare, astfel: Ø Pentru premiul I – suma de 1.300 lei; Ø Pentru premiul II – suma de 850 lei; Ø Pentru premiul III – suma de 440 lei. Fondurile necesare acordării stimulentelor financiare se alocă din bugetul aprobat pe anul 2015…

Opera Română Craiova vă invită sâmbătă, 9 mai, orele 19 :00, să gustați din Elixirul dragostei. Pe scena lirică din Bănie va răsuna Una furtiva lagrima, arie a cărei celebritate a făcut din opera lui Donizetti un veritabl succes de casă, pentru că Elixirul dragostei este comedia spumoasă care încă din anul premierei – 1832, se joacă cu săli pline și case închise de fiecare dată. Parcă în nicio altă operă semnată de Donizetti melodiile fermecătoare nu se înlănțuie una după alta într-o desfășurare atât de inspirată și alertă. Poate că…

Promoţia Superkombat revine la Bucureşti, pe 23 mai, la Sala Polivalentă, cu un spectacol incendiar, transmis în direct în 90 de ţări, şi din care nu vor lipsi fraţii Bogdan şi Andrei Stoica, promotorul Eduard Irimia anunţând totodată că o parte din încasări va fi donată. În total, luptători de pe trei continente vor participa la gala care va programa un maraton de meciuri profesioniste. „Practic, vor avea loc două evenimente într-unul singur. Prima parte va fi dedicată celor mai buni luptători români din noua generaţie, iar în partea a doua…

Guvernul a alocat astăzi fondurile necesare pentru plata a două tranșe din titlurile executorii stabilite prin hotărâri judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi salariale în favoarea angajaților Institutului Național de Statistică. Astfel, bugetul Secretariatului General al Guvernului, în subordinea căruia funcționează Institutul Național de Statistică, va fi suplimentat cu suma de 2,316 milioane lei, necesară pentru plata primelor două tranșe aferente anului 2015. Plata sumelor se efectuează în mod eșalonat în patru tranșe egale. La nivelul Institutului Național de Statistică, inclusiv pentru direcțiile teritoriale de statistică, au fost…

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a participat, miercuri, la evenimentul de prezentare a Programului Interreg V-A România – Bulgaria, organizat în sala de ședințe a Palatului Administrativ. Cu acest prilej, Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, a reliefat rolul important pentru dezvoltarea județului al proiectelor europene implementate în cadrul programelor de cooperare transfrontalieră, reafirmând atenția deosebită pe care instituția o acordă în continuare accesării fondurilor comunitare. „Suntem onorați să găzduim această întâlnire la Consiliul Județean Dolj. Îmi face plăcere să observ în jurul mesei multe persoane care, de-a lungul acestor…

Guvernul a decis astăzi, printr-un Memorandum, deblocarea, în luna mai, a sumei totale de 135 milioane lei, fonduri destinate investițiilor în infrastructura din domeniul educației. Din acești bani, suma de 90 de milioane de lei va fi repartizată pentru lucrări de investiții aflate în derulare, ale căror contracte multianuale au fost încheiate anii trecuți, cu mențiunea că lucrările se vor executa și plăti în limita fondurilor aprobate anual prin buget. În programul anual de investiții, anexat Legii bugetului de stat pe 2015, sunt cuprinse fonduri pentru derularea a 55 de…

Guvernul a aprobat astăzi un Memorandum prin care se propun măsuri pentru atingerea nivelului preconizat de absorbție a fondurilor europene destinate României și pentru a se evita riscul de dezangajare a acestora. Astfel, prin actul amintit se extinde perioada de implementare a unor proiecte pe Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, evitându-se pierderea unor fonduri nerambursabile importante. În acest sens, pe baza unor solicitări motivate din partea beneficiarilor, durata de implementare a proiectelor finanțate în cadrul cererilor de propuneri lansate în 2013 și 2014 va putea fi prelungită…

„Dan Șova trebuie să demisioneze imediat din Senat pentru a merge ca un simplu cetățean în fața judecătorului. Este suficient că timp de o lună și jumătate a fost protejat de Victor Ponta, PSD și Călin Popescu Tăriceanu de acțiunea Justiției”, se arată într-un comunicat remis EuroSudTV de către senatorul Mario Ovidiu Oprea. „Șova ar trebui să ia exemplul predecesorilor săi social-democrați certați cu legea, Viorel Hrebenciuc și Miron Mitrea, care au avut măcar decența de a renunța la funcțiile publice. E necesar ca el să nu mai pună persoana…

Guvernul a aprobat, printr-un Memorandum, negocierea Protocolului Adițional la Convenția Consiliului Europei privind prevenirea terorismului, adoptată la Varșovia la 16 mai 2005. Proiectul Protocolului Adițional are în vedere, în principal, incriminarea următoarelor fapte: Ø Participarea într-o asociere sau grup în scopuri teroriste; Ø Primirea de pregătire pentru terorism; Ø Deplasarea în străinătate în scopuri teroriste; Ø Finanțarea deplasării în străinătate în scopuri teroriste; Ø Organizarea sau facilitarea în orice alt mod a deplasării în străinătate în scopuri teroriste. Faptele menționate sunt considerate de o gravitate deosebită, cu potențial să conducă…

1 93 94 95 96 97 120

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !