Author ESTV

Conform acordului cu Consiliul, aprobat miercuri în Parlament, noi reguli prevăd ca proprietarii finali ai companiilor vor fi obligați să se înscrie în registre centrale din statele membre, accesibile atât autorităților, cât și cetățenilor cu ”un interes legitim”, cum ar fi jurnaliștii de investigație. Noua directivă contra spălării banilor dorește intensificarea luptei împotriva infracțiunilor fiscale și a finanțării terorismului. Au fost, de asemenea, aprobate reguli noi pentru o mai ușoară identificare a transferului de fonduri. Cea de a patra directivă împotriva spălării banilor (AMLD) va obliga pentru prima dată statele…

Companiile din Uniunea Europeană care procesează, importă și utilizează staniu, tantal, tungsten și aur pentru producerea bunurilor de consum trebuie să fie certificate de UE pentru a se asigura că nu alimentează conflictele și abuzurile la adresa drepturilor omului din zonele de conflict, spun deputații în amendamentele la o propunere legislativă, adoptate miercuri. Cerere pentru o certificare obligatorie Întrucât topitoriile de metale și rafinăriile de aur sunt punctul final în care originea metalelor poate fi identificată efectiv, deputații merg mai departe de abordarea Comisiei care are în vedere o ”autocertificare”…

Deputații din Parlamentul European au trimis astăzi o scrisoare deschisă către liderii celor 28 de state membre ale UE și ale celor șase țări din fosta URSS care participă la un summit al Parteneriatului Estic ce se va desfășura la Riga între 21 și 22 mai. Printre inițiatorii acestui demers se află și Marian Jean Marinescu, eurodeputat PNL și vicepreședinte al PPE. „Deciziile care urmează să fie luate la Riga sunt extreme de importante în condițiile în care în ultimii trei ani Rusia a pus o presiune enormă atât din…

La sfârşitul lunii aprilie 2015, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului Dolj a fost de 9.13% corespunzătoare unui număr total de şomeri de 26.548 persoane, din care 10.610 femei. Din totalul de şomeri înregistraţi la sfârşitul lunii aprilie 2015, un număr de 3.829 sunt şomeri indemnizaţi şi 22.719 sunt şomeri neindemnizaţi. Din numărul de şomeri neindemnizaţi,9.374 persoane au primit adeverinţe pentru venitul minim garantat conform Legii 416/2001 cu modificarile la zi. Din numărul total de şomeri indemnizaţi de 3.829 persoane, 3.638 provin din muncă şi 191 din rândul absolvenţilor. Referitor la structura…

Cea de-a X-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest se transformă anul acesta în Republica Literaturii, sub semnul uneia dintre cele mai militante, dar, în același timp, romantice, literaturi din Europa: literatura cehă. Grupul CEZ în România vă invită în perioada 20 – 24 mai la standul său din Centrul expozițional Romexpo pentru o porție de energie verde ca să puteți explora în voie universul literaturii cehe! Sub sloganul „Cehia – Republica Literaturii”, cele 5 zile ale evenimentului vor oferi experiențe literare inedite alături de cinci autori cehi de…

Asociaţia Ȋncredere va desfăşura în perioada mai – decembrie 2015 cu susţinerea Fundaţiei Orange proiectul „Şanse pentru viaţă”. Prin terapii specifice şi de integrare socială, acest program îşi propune să amelioreze calitatea vieţii pentru 20 de copii cu deficienţe multiple (văz, auz, retard psiho-motor, întârziere mentală etc.) înscrişi la Şcoala Specială Sfântul Vasile din Craiova. Ȋn plus, proiectul va oferi familiilor acestor copii consiliere şi acces la educaţia de specialitate caracteristică tipului de deficienţă. Ȋn cadrul proiectului vor fi incluşi copii cu deficienţe grave şi severe. Fiecare copil va fi…

Potrivit experienței comune știm că realul în obiectele sale cele mai disparate are, de obicei, nevoie, pentru a se putea numi real, de un anumit suport sau substrat material: un corp, un spirit sau suflet, adică de o anumită organizare biologică. În ceea ce privește produsul artistic, în general, în imaginea cinematografică, în paginile unui roman sau pe pânza unei picturi, evenimentele, sentimentele cele mai profunde și încurcate, senzațiile cele mai personale și ascunse, atitudinile cele mai confuze sau plăcute, pe scurt tot ceea ce lumea conține, în afara…

Casa de Cultură ,,Traian Demetrescu” din Craiova vă invita miercuri, 20 mai 2015, ora 12:30, la ce-a de-a doua ediţie a concursului interjudeţean ,,TehnoFest”, organizat de Şcoala Gimnazială ,,Gheorghe Ţiţeica” din Craiova în colaborare cu Inspectoraul Şcolar Judeţean Dolj. ,,TehnoFest” este un concurs în cadrul căruia elevii trebuie să demonstreze abilităţi practice, talent literar, simţ estetic şi cunostinţe de utilizare a programelor de editare digitală, necesare participării la cele 4 secţiuni: ,,Oraşul meu, şcoala mea”(referate ştiinţifice); ,,Poveştile oraşului: tradiţii, meştesuguri”(fotografii digitale); ,,Sărbatorile anului”(desene realizate cu autorul aplicaţiilor specifice pe calculator); ,,Bal mascat”( măşti…

Rezoluția votată marți propune măsuri de îmbunătățire a siguranței pacienților, inclusiv prin combaterea rezistenței tot mai mari la antibioticele umane și veterinare, utilizând tratamentele disponibile în mod mai responsabil și promovând inovația. Deputații au subliniat că 8-12% din pacienții din spitalele UE suferă de efecte adverse, cum ar fi infecțiile asociate asistenței medicale, care duc la 37 000 de decese pe an și reprezintă o povară grea pe bugetele limitate ale serviciilor de sănătate. “Măsurile de austeritate nu pot fi impuse într-un mod care să afecteze siguranța pacienților, personalului sau…

În noaptea de 16 spre 17 mai, Muzeul Olteniei Craiova se va alătura celor peste 3000 de instituţii muzeale europene, în desfăşurarea importantului eveniment cultural Noaptea Europeană a Muzeelor, prin pregătirea circuitelor de vizitare la cele 16 expoziţii temporare şi permanente. Muzeul Olteniei Craiova îşi va deschide porţile, în intervalul orar 19.00 – 2.00, la toate cele patru secţii: Etnografie – Casa Băniei (strada „Matei Basarab” nr. 16), Ştiinţele Naturii (strada „Popa Şapcă” nr. 8), Istorie-Arheologie şi Extindere Istorie-Arheologie (strada „Madona Dudu” nr. 14). Accesul publicului va fi liber la…

1 89 90 91 92 93 120

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !