Author ESTV

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) se va reorganiza în scopul consolidării structurii organizatorice și a optimizării activității instituției, potrivit unei Hotărâri aprobate astăzi în ședința de Guvern. Prin măsurile incluse în actul normativ, reforma aparatului fiscal va continua, procesul având ca obiective îmbunătățirea conformării voluntare a contribuabililor, combaterea evaziunii fiscale și creșterea eficienței colectării. Una dintre modificările decise vizează organizarea și funcționarea Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, în sensul creșterii calității și operativității actului decizional la nivelul acestei direcții. În prezent, această direcție își desfășoară activitatea în…

Vineri, 25 septembrie 2015, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj va organiza Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, eveniment care se va desfăşura la sediul Casei de Cultură a Studenţilor din Craiova începând cu ora 09.00. În vederea organizării acestei acţiuni au fost contactaţi 198 agenţi economici. Până la data de 23 septembrie 2015 şi-au anunţat participarea 30 agenţi economici. Din totalul de 394 locuri de muncă pe care aceştia le oferă, 13 sunt pentru persoanele cu studii superioare (inginer construcţii, inginer instalaţii, consilier vânzări asigurări, manager asigurări, şef…

Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat : a) o sumă de 500 lei pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii; b) o sumă de 600 lei pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal; c) o sumă de 750 lei pentru absolvenţii de învăţământ superior. Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare…

Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică, din cadrul Universitatăţii din Craiova, organizează în perioada 23-25 septembrie 2015 conferinţa internaţională ICSLE 2015 (International Conference on Smart Learning Environments). Conferința va avea loc la Sinaia și va fi coordonată de dr. ing. Elvira Popescu, conferențiar la Departamentul de Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei. Evenimentul va reuni peste 70 de cadre didactice şi cercetători de pe 6 continente, din ţări precum Austria, Canada, China, Columbia, Elveția, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Portugalia, România, Slovacia, SUA, Suedia, Taiwan, Tunisia, Turcia. Tema…

Consiliul Judeţean Dolj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj organizează la Craiova în perioada 28 septembrie – 3 octombrie 2015, cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului – Concurs Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc “Maria Tănase”. Evenimentul va avea loc, ca de fiecare dată, la Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova. Întrucât negocierile cu SRTV s-au încheiat, iar Festivalul “Maria Tănase” va fi preluat în calitate de partener media principal de către Televiziunea Favorit, se reevaluează termenii în care se va desfăşura relaţia de parteneriat media…

Un raport al Comisiei de Afaceri Juridice ar putea contribui la o mai bună protecţie a indicaţiei geografice pentru o serie de produse româneşti precum Covoarele de Cisnădie sau Ceramica din regiunile Corund, Cucuteni, Horezu, Maramureş, Oboga şi Marginea (produse incluse în Anexa III a Studiului Comisiei Europene menţionat în final). Deputaţii europeni, membri ai Comisiei Afaceri Juridice, au comunicat prin intermediul unei rezoluţii non-legislative votate marţi, faptul că protecţia indicaţiei geografice (GI) ar trebui să cuprindă şi bunurile produse la nivel regional şi local, precum şi produsele artizanale de…

Parohia Postelnicu Fir din Protopopiatul Craiova Nord, municipiul Craiova, se pregăteşte de sărbătoare, la împlinirea a două secole de la zidirea Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi”. Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, vor fi organizate în perioada 18-20 septembrie o serie de activităţi şi evenimente duhovniceşti, menite să marcheze momentul aniversar. Cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la sfințirea Bisericii Postelnicu Fir din Craiova, credincioșii craioveni vor avea bucuria duhovnicească de a înălța rugăciune și a se închina sfintelor moaște ale Sfintei Mironosițe Maria…

Vicepreşedinţii Grupului S&D din Parlamentul European, eurodeputatul Victor Boştinaru şi eurodeputatul ungar Péter Niedermüller, au reacţionat la anunţul făcut în această săptămână de către premierul ungar Viktor Orban, conform căruia ar putea fi construit un gard la graniţa dintre Ungaria şi România. În opinia celor doi eurodeputaţi, Ungaria, sub conducerea lui Viktor Orban, se îndreaptă în mod clar în direcţia opusă valorilor fundamentale europene. Astfel, conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Prim-ministrul ungar a dovedit încă o dată care sunt valorile sale reale. De fapt, eu nu sunt foarte sigur că pot…

Demisia premierului român a cerut-o și liderul popularilor europeni, Joseph Daul. “Solicit primului ministru al Guvernului României, Victor Ponta, să își prezinte imediat demisia din funcția de prim ministru, ca urmare a trimiterii sale în judecată pentru acuzații grave de corupție. Poporul român merită o carte de vizită mai bună decât un prim ministru trimis în judecată pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălarea banilor,” a declarat președintele PPE Joseph Daul. “România este astăzi un partener de încredere în Europa ca…

„Premierul Ponta ar trebui să facă un pas înapoi și să lase justiția să decidă”, a declarat astăzi Manfred Weber, Președintele Grupului Partidului Popular European din Parlamentul European. „Victor Ponta este singurul premier ce va fi judecat în timpul mandatului, împotriva lui fiind formulate în mod oficial mai multe capete de acuzare pentru corupție (n.r. fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, spălarea banilor și conflict de interese). Din această cauză imaginea României are de suferit fiind în același timp o dovadă…

1 73 74 75 76 77 120

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !