Author ESTV

Guvernul a aprobat alocarea de sprijin financiar în sumă de aproximativ 955 de milioane de lei destinat crescătorilor de animale, prin două Hotărâri aprobate în ședința de joi. Astfel, Executivul a decis ca suma de 680,023 milioane lei să fie destinată sprijinirii crescătorilor de bovine, pentru cererile de finanțare depuse în cursul anului 2014. Suma reprezintă valoarea totală pentru ajutoarele naționale tranzitorii în sectorul zootehnic pentru specia bovine și se distribuie astfel: a) 130,710 milioane lei pentru schema decuplată de producție în sectorul lapte; b) 549,313 milioane lei pentru schema decuplată…

Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, cadrul instituțional și unele măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr.1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 Noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agro-alimentare. Actul normativ defineşte termenii utilizaţi şi stabileşte autorităţile responsabile cu verificarea documentaţiei pentru obţinerea şi protecţia sistemelor de calitate a produselor agricole şi alimentare (IGP, DOP şi STG, prevăzute în Regulamentul UE nr. 1151/2012). De asemenea, Hotărârea stabilește autoritățile responsabile cu verificarea pe piaţă a etichetării şi utilizării logo-ului naţional sau comunitar. Astfel, Ministerul Agriculturii…

Ca urmare a precipitatiilor cazute in ultimele 24 de ore s-au produs cresteri de niveluri pe paraul Teslui. Asfel, a fost inundata șoseaua DJ 641 Mischii – Caracal, in zona localitatii Pielesti, la subtraversarea podului de cale ferata, pe o lungime de 50-60 m cu o inaltime a lamei de apa de 40 cm. Circulatia in zona a fost inchisa de catre Politia Rurala si reprezentanti ai CLSU Pielesti, iar pentru autoturisme circulatia s-a deviat pe o ruta ocolitoare, situata aval 500 m.

Liberalizarea pietei inseamna ca toti clientii isi pot alege furnizorul de energie electrica. Clientii pot negocia direct cu orice furnizor, uzand astfel de eligibilitate. Prima etapa a procesului de deschidere a pietei de energie electrica s-a incheiat si toti clientii non-casnici au trecut prin transformarea din clienti captivi in clienti eligibili sau in clienti noncasnici beneficiari ai serviciului universal (SU). Clientii finali care nu si-au exercitat dreptul de eligibilitate si care nu beneficiaza sau nu au solicitat sa beneficieze de Serviciul Universal (SU) au ramas in categoria clientilor alimentati in…

Partidul Național Liberal își exprimă îngrijorarea în legătură cu intențiile liderilor majorității guvernamentale, anunțate tot mai des în spațiul public, de a-și angaja răspunderea pentru modificările Codului fiscal. Respingem categoric această opțiune a premierului Ponta și a majorității sale. Codul fiscal nu este o simplă declarație politică. Evitarea Parlamentului ca for legislativ și de dezbatere este în totală contradicție cu promisiunile foarte recente ale lui Victor Ponta de a-și schimba atitudinea politică. De asemenea, el alege o direcție total opusă acordului politic solicitat de președintele Klaus Iohannis pentru un alt…

Guvernul a adoptat o Hotărâre prin care se asigură protecția personalului și implicit a societăților comerciale din industria de apărare, în perioadele neacoperite cu comenzi sau contracte.Actul normativ oferă operatorilor economici posibilitatea păstrării personalului specializat în realizarea produselor specifice sectorului de apărare. Prevederile Hotărârii se aplică pentru 1472 de salariați. Sumele necesare asigurării plăților salariale, în cuantum de 39,328 milioane lei, sunt prevăzute în bugetul de stat pe anul 2015, prin bugetul Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului. Din punct de vedere macroeconomic, se păstrează în circuitul economic operatorii economici din…

Guvernul a aprobat un proiect de Lege pentru ratificarea celui de-al treilea Protocol adițional la Acordul privind ajutorul financiar nerambursabil acordat de România Republicii Moldova. Acordul privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro, acordat de România, a fost semnat în data de 27 aprilie 2010, între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova. În Declarația comună a Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și Ministerului Mediului și Pădurilor din România și Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și Ministerului…

Poliţiştii doljeni au prins-o, ieri, pe I.MIRELA, 51 ani, din comuna Cioroiaşi, Dolj, în timp ce vindea, ţigări fără timbru fiscal, provenite din contrabandă. Astfel, au fost confiscate 14 pachete ţigarete fără marcaj fiscal. În aceeaşi zi, poliţiştii doljeni i-au prins în flagrant şi pe M. MARIAN, 46 ani şi M. FLORENTINA, 47 ani, ambii din comuna Siliştea Crucii, Dolj în timp ce vindeau ţigări de contrabandă. Și în acest caz au fost confiscate 331 pachete ţigarete. Cei trei sunt cercetați pentru deţinere, depozitare şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Apele Române avertizează că ploile din zilelel următoare vor aduce și scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite pe unele râuri din bazinul hidrografic al Jiului. Astfel că, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 72 ore, se instituie COD GALBEN Pe râurile din bazinele hidrografice: Bega Veche, Bega, Timiş mijlociu şi inferior şi afluenţii săi, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Drincea, Desnăţui, Jiu mijlociu şi inferior şi afluenţii săi (judeţele Mehedinţi, Gorj şi Dolj). Aceste fenomene se pot produce cu probabilitate mai mare pe râurile din judeţele Mehedinţi şi Dolj.

Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal a depus, miercuri, la Camera Deputaţilor, moţiunea simplă intitulată „Fondurile europene în guvernarea PSD – între Făt-Frumos şi Fata Morgana”, demers parlamentar adresat ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Textul moţiunii PNL se constituie într-un veritabil semnal de alarmă privind situaţia dezastruoasă a absorbţiei fondurilor europene în timpul guvernării Ponta, a lipsei unei strategii coerente din partea actualului Guvern în gestionarea transparentă a banilor de la UE, în privinţa implementării unei legislaţii funcţionale care să permită atragerea integrală a alocărilor financiare ce ne revin în…

1 108 109 110 111 112 120

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !