Câteva sute de membri și simpatizanți AUR, dintre care peste 15 doljeni, s-au reunit miercuri la sediul Parchetului General din București împotriva abuzurilor săvârșite de procurori în cursul acestei dimineți la adresa unor membri ai Partidului AUR, cu privire la posibile încălcări ale legii, cu ocazia întocmirii listelor de semnături ale candidatului independent la alegerile europarlamentare, Silvestru Șoșoacă.
La eveniment au participat Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, deputații Ringo Dămureanu, Adrian Axinia și Gianina Șerban, senatorul Sorin Mateescu, actorul Mugur Mihăescu, Coordonatorul AUR Dolj, Ionel Gheorghe, alți lideri ai Partidului.
În discursul său, deputatul doljean a spus că a aflat această veste fiind în campanie în circumscripție. „Am venit de urgență pentru că susținem Dreptatea și Partidul AUR, iar actul de justiție trebuie să fie subsecvent Dreptății”, a susținut Dămureanu.
„Actul de justiție nu trebuie să fie împotriva Dreptății. Suntem aici ca să susținem Justiția pentru a face Dreptate. Nu vrem ca Justiția română, plătită din banii noștri, să-și bată joc de democrație, de partidele politice și de voința românilor”, a completat deputatul doljean.
Acesta le-a prezentat manifestanților ceea ce a denumit un exemplu pe care l-a pățit personal, „un exemplu mârșav, prin care instituțiile Statului român au lovit Partidul AUR încă din anul 2020. Am fost candidat la Dolj pentru Camera Deputaților, iar în sâmbăta alegerilor m-au căutat la domiciliu și la serviciu, încercând o înscenare că aș fi făcut campanie electorală în ziua de dinainte de alegeri. Chiar în ziua alegerilor, IPJ Dolj, poliția, a chemat toată presa și a spus că un candidat AUR de la Camera Deputaților, spunându-le numele apoi pe surse, de mine adică, a făcut campanie în ziua alegerilor. E adevărat, s-a făcut campanie în ziua alegerilor, dar nu de AUR, ci de instituțiile Statului împotriva AUR. Dumnezeu nu a dormit, ci a făcut ca acel județ să dea singurul parlamentar al Partidului din Oltenia”, a explicat Ringo Dămureanu.
„Iată, și astăzi prezența noastră nu face decât să arate că existăm și că dorim Dreptate în România. Nu se poate ca aceste instituții să lucreze pe genunchi. Care era urgența să vină la mine în ziua alegerilor? I-am rugat să discutăm pe îndelete după alegeri. Au refuzat. La fel se întâmplă și acum. Care este urgența să cheme cu câteva zile înainte de alegeri și să creeze acest scandal? E normal ca aceste instituții să se implice în politică? E normal să influențeze rezultatul alegerilor? Habar nu au că le vor influența exact în sensul opus dorinței lor, pentru că românii nu sunt proști. Românii îi vor da jos. Asta este: jos statul paralel!”, a conchis Dămureanu.
Manifestanții s-au deplasat apoi la sediul Serviciului Român de Informații, după care au mers către Centrul vechi al Capitalei, pe tot traseul fiind întâmpinați de bucureșteni cu simpatie și susținere.
Manifestația la fost închisă la sediul Autorității Electorale Permanente, unde au vrut simbolic să arate că listele PSD nu sunt verificate, cu toate că nimeni de la acest partid nu a fost văzut în stradă pentru a le strânge, așa cum au fost văzuți reprezentanții AUR din teritoriu.
Temerea manifestanților este că aceste demersuri îl vizează direct pe Președintele AUR, George Simion.
CMF: 21240330