Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Palatele Brâncovenești și Asociația Culturală ‘Pro Valores’ readuc marea poezie și muzica de calitate în spațiul deosebit de ofertant al Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia.
În perioada 30 septembrie — 8 octombrie 2017, se reia după o pauză de trei ani, Festivalul ‘Armonii poetice’, eveniment care reunește mari actori, scriitori și importanți muzicieni, care vor conlucra la realizarea a patru spectacole inedite, încărcate de emoție.
Prima manifestare va avea loc sâmbătă 30 septembrie, de la ora 12, atunci când vor fi evocate două mari personalități ale culturii române: Tudor Arghezi și Dinu Lipatti, evenimentul fiind prilejuit de comemorarea a 50 de ani de la trecerea în eternitate a poetului și de împlinirea a 100 de ani de la nașterea marelui pianist și compozitor. Din lirica argheziană va recita actrița Adriana Titieni, profesor de Artă dramatică, precum și realizator de Radio și Televiziune, iar creații ale lui Dinu Lipatti, dar și lucrări foarte cunoscute din repertoriul celebrului pianist, vor fi interpretate de pianista Andra Demidov, discipolă a maestrului Vlad Dimulescu, doctor în muzică, o pianistă cu o listă de premii impresionantă, care a susținut recitaluri pe foarte multe scene din România, dar și din străinătate: Olanda, Germania, Franța.
A doua zi, duminică 1 octombrie, tot de la ora 12, puteti asista la un emoționant recital oferit de excepționala actriță Maria Ploae, cunoscută din filme ca: ‘Un comisar acuză’, ‘Pintea’, ‘Un bulgăre de humă’, ‘ștefan Luchian’, ‘Dumbrava minunată’, ‘Binecuvântată fii, închisoare’ și care în anul 2002 a fost decorată cu Ordinul Național Pentru Merit, în grad de Cavaler, iar în urmă cu câteva luni a obținut Premiul pentru cel mai bun rol feminin, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic — Grand Prix Nova. Maria Ploae va evolua împreună cu Duo Kitharsis, ansamblu alcătuit din Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan, formație care a studiat în țară și în străinătate, a susținut concerte alături de artiști internaționali de renume în diverse festivaluri de chitară din: România, Germania, Franța și Italia și a fost laureată la multe competiții de mare valoare precum: Premiul ‘Champagne Mailliard’ la Concursul European de Muzică de Cameră de Paris, în 2014, Premiul I la Concursul ‘Drumul spre celebritate’, Ediția a V-a, București, tot în 2014, Premiul I la ‘Concorso di Esecuzione Musicale ‘Citta di Piove di Sacco” Ediția a VII-a, Padova (Italia) și Marele Premiu la Concursul Internațional de Chitară de la Olsztyn (Polonia).
Festivalul Armonii poetice se va desfășura până duminică 8 octombrie, iar spectacole de neuitat vor mai susține: poetul Mircea Dinescu și acordeonistul Fernando Mihalache (7 octombrie, ora 12), precum și sub genericul ‘De ce îl iubim pe Eminescu’, actrița Ioana Calotă și Ansamblul Musica Viva, alcătuit din pianista Andreea Butnaru și violoncelistul Florin Mitrea (8 octombrie, ora 12).
Programul complet pe: http://armoniipoetice.wordpress.com/
Biletul de acces în palat (6 lei) asigură și accesul la spectacole.
Organizatori: Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Palatele Brâncovenești și Asociația Culturală ‘Pro Valores’
Parteneri Media: Radio România Cultural, Radio Romania Muzical, EnjoyTV, Calendar evenimente, Observator cultural, Agentia de carte.ro, Radio Trinitas, EsTV, Româniapozitivă.ro, Jurnalmm.ro, Bucureșteni.ro, Reportal

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !