Pentru publicul iubitor de muzică clasică din Craiova și nu numai, Festivalul Internațional ”Craiova Muzicală” 50 își va deschide porțile pentru încă o seară de excepție, alături de maestrul Emir Nuhanović și violonistul Stefan Milenkovich.
Festivalul Internațional ”Craiova Muzicală” 50 se pregătește să încânte auditoriul cu un concert Ceaikovski în sala de concerte a Filarmonicii ”Oltenia” Craiova. Evenimentul, programat pentru data de 8 decembrie, ora 19:00, va aduce în prim-plan pe dirijorul bosniac Emir Nuhanović și pe celebrul violonist sârb Stefan Milenkovich, într-un spectacol ce va marca această ediție jubiliară.
Sub bagheta maestrului Nuhanović, fost director al Filarmonicii din Sarajevo, alături de virtuozitatea lui Milenkovich la vioară, Orchestra Filarmonicii ”Oltenia” va interpreta trei capodopere de Piotr Ilici Ceaikovski, printre care „Capriciul italian”, op. 45 și uvertura-fantezie „Romeo și Julieta”. Momentul culminant al serii îl va constitui audierea ”Concertului în Re major pentru vioară și orchestră”, op. 35.
Maestrul Emir Nuhanović a declarat pentru publicația ”Avaz”: ”Este o mare onoare pentru mine să dirijez la acest festival prestigios și mă bucur mai ales să știu că solistul concertului va fi Stefan Milenkovich, care tocmai s-a întors dintr-un turneu de o lună în America. Desigur, după șapte luni, sunt din nou alături de dragii mei colegi muzicieni ai Filarmonicii Oltenia”.