monumetul-aripiÎn memoria luptătorilor din rezistența anticomunistă 1945 -1989 din România și din Basarabia,în 30 mai 2016, în prezența unor personalități din țară și din străinătate, va fi inaugurat Monumentului ”Aripi”, amplasat în Piața Presei Libere.

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, normativele de cheltuieli pentru desfășurarea acestui eveniment. Finanțarea cheltuielilor aferente se suportă din bugetul Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989.

Monumentul Aripi, care va fi  amplasat în Piața Presei Libere,  a fost ridicat în semn de  recunoștință față de victimele dictaturii comuniste din România, pentru a omagia demnitatea celor care s-au jertfit în lupta împotriva comunismului.

La dezvelirea și sfințirea monumentului sunt invitați reprezentanți ai Comitetului de Conducere al INTER-ASSO, organizație internațională ce reprezintă foștii deținuți politici din Albania, Bosnia, Herțegovina, Cehia, Croația, Estonia, Germania, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Slovacia și Slovenia.

Evenimentul are loc la inițiativa Fundației pentru Democrație, a cărei președinte este Emil Constantinescu, Primăriei București și Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989.

Monumentul „Aripi”, dedicat luptei anticomuniste, este reprezentat sub forma a trei aripi realizate din oţel inoxidabil, cântăreşte peste 100 de tone şi are o înălţime de peste 20 de metri. Autorul monumentului este sculptorul Mihai Buculei, al cărui tată a fost deţinut politic la Aiud.

Ințiativa construirii monumentul „Aripi” aparține Asociaţiei Foştilor Deţinuţi, iar  demararea efectivă a proiectului a început în 2003, în urma unui concurs de soluții organizat de Ministerul Culturii, iar realizarea lui a durat foarte mult mai ales din cauza aspectelor tehnice implicate de un proiect de o asemenea anvergură.

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !