Autoritățile județene Dolj anunță înființarea unui nou cluster format din cercetare inovare (universități, centre și institute de cercetare), mediu de afaceri (principal beneficiar și exponent al dezvoltării) și autorități publice (acoperă cerințele de infrastructură necesare).

„Abordăm o inițiativă pentru care Dolj-ul are o tradiției. Vorbim despre industria aerospațială care are o tradiție de la clasele de învățământ liceal la partea de învățământ universitar. O tradiție care înseamnă atât transportul și operatori, transportul aerian prin Aeroportul din Craiova, are o tradiție în ceea înseamnă fabricație prin Fabrica de Avioane din Craiova, componente, mentenanță și bineînțeles are bază de cercetare și dezvoltare. La aeroportul din Craiova a început o investiție mare de 97 milioane de euro, iar Dolj-ul are această simbioză. Universitate puternică, tradiție, oameni de la care se poate învăța, iar ei trebuie să fie susținuți din ce în ce mai mult. Și bineînțeles avem oportunitatea a ceea ce înseamnă proiecte europene”, a declarat Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.

În ceea ce privește partea de cercetare – inovare, din cluster vor face parte Universitatea din Craiova – prin Facultatea de Inginerie Electrică, INCESA și CERDIAS, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” (INCAS), Centrul de Cercetări și Încercări în Zbor Craiova (CÎZ), Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Turbomotoare (COMOTI), precum și Liceul Traian Vuia.

La rândul său, reprezentantul Biroului Regional al Ministerului Cercetării și Dezvoltării a precizat că această inițiativă „dacă venea cu câteva luni înainte putea să fie și finanțată. Privind partea tehnică a acestei organizări, vă sfătuiesc să căutați să consultați entitățile care pot să sprijine, prin faptul că au experiență. Camera de comerț, ADR și alții, pentru că felul în care plecăm la drum cu această organizare poate să ajute la obținerea de finanțări ulterioare”, a mai precizat Augustin Cornel.

Mediul de Afaceri va fi reprezentat de către Aeroportul Internațional Craiova, Avioane Craiova SA, Camera de Comerț și Industrie Dolj, Dedalus Tech SRL, Wizz Air, Ryanair, Tarom SA, Start Air, Dan Air, INAS SA, Fluid Struct, Guv Electronics Prod SRL și Caelynx, iar Autoritatea locală de Consiliul Județean Dolj, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Școala Superioară de Aviație Civilă și ADRSV Oltenia.

Noul cluster va fi axat pe două domenii de specializare – „Sisteme, echipamente, tehnologii pentru sectorul aeronautic” și „Inginerie Industrială și Materiale” care cuprinde fabricarea de aeronave și nave spațiale, proiectarea și executarea produselor de aviație, inclusiv drone.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !