Un bărbat în vârstă de 31 ani a fost arestat pentru 30 zile. Acesta este acuzat de trafic de minori și trafic de persoane.
Din cercetările efectuate de către polițiștii craioveni a reieșit că, începând cu anul 2018, acesta ar fi racolat, profitând de starea lor de vulnerabilitate, trei tinere din județele Dolj, Bacău și Arad, dintre care două minore.
Acesta le-ar fi închiriat apartamente în regim hotelier, în municipiul Craiova și le-ar fi determinat să practice prostituția.
Ulterior, două dintre aceste tinere ar fi fost transportate în Spania – Almadralejo și Franța – Nantes, unde ar fi practicat prostituția.
În urma percheziţiei, au fost ridicate un telefon mobil și diverse înscrisuri, în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, după efectuarea percheziției domiciliare, bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. –S.T. Craiova, în vederea audierii, iar, în urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus reținerea acesteia.
Ulterior, faţă de bărbatul în cauză, Tribunalului Dolj a emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.