Managerul Operei Române Craiova a recunoscut, în cadrul unei conferințe de presă, dificultățile întâmpinate în negocierile cu sfaff-ul cunoscutei artiste, Lara Fabian. „La momentul negocierii cu managerul artistei Lara Fabian am întâmpinat ceva dificultăți pentru faptul că în urmă cu doi, trei ani ar fi existat un spectacol, sau chiar două concerte ale Larei Fabian, promovate, cu bilete vândute, dar care nu au mai avut loc. Vreau să vă asigur că, în acest moment, între noi și reprezentantul Larei Fabian există un contract extrem de serios. După părerea mea, 100%, acest spectacol va fi prezentat publicului craiovean fără să mai existe acele deficiențe de organizare din trecut. Totodată, vreau să vă aduc la cunoștință faptul că Opera Română Craiova, în acele concerte anunțate, nu a avut nicio implicare”, a explicat Antoniu Zamfir, managerul Operei Române Craiova.
Persoanele care au cumpărat bilete pentru concertele anterioare și cărora nu li s-au returnat sumele de bani nu vor avea posibilitate să facă participe la spectacol în baza acelor bilete. „Au apărut solicitări de la persoane care vor să participe la acest spectacol, în baza biletelor de la concertele anterioare. Neavând nicio legătură cu acele evenimente, Opera Română Craiova nu poate face acest lucru”, a mai spus Zamfir. Acesta a mai ținut să precizeze și faptul că este vorba despre un spectaco, și nu despre un concert. „Observați că folosesc termenul spectacol și nu pe acela de concert. Opera Română Craiova este o instituție de spectacole!”, a punctat managerul ORC.
„Supriza” prezentată marți de către Antoniu Zamfir a fost tenorul Bogdan Mihai. Acesta a performat pe mai multe scene internaționale precum Opera de Stat din Stuttgard, Opera din Montreal, Dubai Opera House sau Teatrul Balshoi, din Moscova.
Referitor la prețul unui bilet, cel mai ieftin costă 49 de lei, cel mai scump 179 de lei, fiind puse la dispoziție peste 4.000 de locuri. Spectacolul va avea loc la Sala Polivalentă Craiova.