Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului sau Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” este cunoscut și recunoscut nu numai în țară, ci și la nivel internațional și reprezintă un elogiu adus eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial.
Ansamblul este compus dintr-o „ Masă cu 12 scaune clepsidrice, o alee, care plecând de pe digul Jiului, care este locul de evocare al actelor de vitejie gorjeană, ar trece pe sub un portal, ce în viitor ar marca şi intrarea în grădina publică, pentru ca, continuând spre biserica ce se renovează, să se termine această cale ce va purta chiar şi denumirea de Calea Eroilor, la monumentul recunoştinţei, întruchipat dintr-o coloană înaltă de circa 29 m, înălţându-se fără sfârşit, aşa cum trebuie să fie şi recunoştinţa noastră”, după cum explica însuși marele și inegalabilul Brâncuși.
‹‹„Masa Tăcerii” a fost realizată în anul 1937, într-o primă versiune, din piatră de Câmpulung, sub forma mesei ţărăneşti, simplă, joasă, din tăblie (200x 45 cm) şi picior (160×45 cm), şi a fost amplasată în locul celei de astăzi. Nemulţumit probabil, de dimensiunile ei, în 1938 a comandat la un atelier din Deva, după desenele sale, o nouă masă, din piatră de Bampotoc, cu noi dimensiuni ale tăbliei (215×45 cm) şi piciorul ei (175×45 cm) pe care n-a amplasat-o astfel. A recurs la o variantă combinatorie care a preluat tăblia primei versiuni drept picior şi pe cea a versiunii a doua drept tăblie, asigurându-i astfel o nouă proporţie interioară şi monumentalitate. Părţile la care a renunţat au fost abandonate într-un desiş din Grădina publică.
În jurul „Mesei tăcerii” nu au fost puse scaune decât o dată cu amenajarea versiunii combinatorii. Scaunele, 12 la număr, au fost comandate o dată cu versiunea a doua a „Mesei tăcerii”, la atelierul din Deva, şi au fost realizate din piatră de Bampotoc, cu formă de clepsidră.
În jurul „Mesei tăcerii”, în 1938, au fost grupate scaunele-clepsidră rotunde, două câte două, dar artistul nu le-a lăsat astfel, punându-le la egală distanţă faţă de masă şi între ele, subliniind prezenţa imaginară a unui cerc semnificativ››, explică Prof. Dr. Ion Mocioi în „BRÂNCUŞI – OPERA”.
‹‹„Aleea scaunelor”, prin cele 30 de „scaune”, pune în evidenţă cele 30 de zile ale lunii calendaristice care corespund revoluţiei siderale ce durează 27 zile, 7 ore, 43 minute şi revoluţiei astrale cu durata de 29 de zile, 12 ore şi 44 minute, condiţionate de relaţia Soare –Pământ – Lună.
În mişcarea ei în jurul planetei Pământ al cărui satelit natural este, Luna cunoaşte cele patru faze principale :Luna plină, Primul pătrar, Luna nouă, Al doilea pătrar şi alte patru faze intermediare. În realitate poziţia Lunii se schimbă în fiecare noapte, expunând mai mult sau mai puţin din jumătatea luminată, spre Pământ. Brâncuşi a redat magistral aceste relaţii care însoţesc luna calendaristică şi luna astrală››, se arată în lucrarea
„La pas spre infinit”, a lui Dumitru Mălăescu Băleşti.
Cea de-a treia operă brâncușiană este „Poarta sărutului”. «Numită de sculptor uneori ”Templul sărutului”, a fost realizată manual de Brâncuşi, ajutat de câţiva cioplitori. Este din piatră de Bampotoc (527x658x184cm). A fost ridicată în 1937 şi finisată în 1938. Se află la vreo douăzeci de metri de la intrarea centrală în Grădina publică Târgu Jiu. Se ştie din mărturii orale că amplasamentul ei a fost schimbat de două ori înainte de a se stabili locul pe care s-a ridicat.
Pentru realizarea ”Porţii sărutului”, sculptorul a realizat o machetă la scara 1:10. Opera păstrează proporţiile de zece ori mărite ale machetei. De asemenea, se cunosc dimensiunile în machetă ale stâlpilor, care sunt „Coloana sărutului”, şi ale arhitravei în formă de „Ladă de zestre”, reduse la scară.
„Coloanele sărutului” ca stâlpi ai „Porţii sărutului” au dimensiuni care le structurează din câte două cuburi suprapuse (332×168), iar arhitrava ”Lada de zestre” ce o împlineşte ca „Arc de triumf” are aproximativ dimensiunile a patru cuburi alăturate pe orizontală (180x658x180cm), deasupra ei întinzându-se o placă protectoare (de circa 15x658x184cm) din piatră (acoperită cu plumb, din 1964, pentru protecţie).
Stâlpii „Coloanei sărutului” prezintă multiplicat simbolul ochilor îngemănaţi iar arhitrava „Porţii sărutului” reproduce, incizat de patruzeci de ori ”Sărutul” din Montparnasse, sugerând o horă.
Cele două ”Bănci”cioplite din piatră (79x170x82cm) pentru a fi amplasate iniţial în nişele din „Aleea scaunelor” au fost ulterior fixate de sculptor de-o parte şi de alta a „Porţii sărutului”, legându-le semnificaţia de această operă››, ne explică tot Ion Mocioi.
Brâncuși ceruse ca între Parcul Coloanei și digul Jiului să se traseze o stradă „ideal dreaptă”. Totuși, pe această „stradă”, se afla Biserica „Sfinții Apostoli”. Temelia bisericii fusese pusă la data de 8 septembrie 1927, pe locul uneia mai vechi, construită în 1747. Aceasta fiind într-o avansată stare de degradare, i-a determinat pe câțiva credincioși inimoși să ia inițiativa demolării ei și ridicării unei noi biserici. Pentru planurile bisericii a fost contactat arhitectul Anghel Păunescu. Între 1927 și 1934 planul construcției a suferit modificări în ceea ce privește înălțimea zidurilor, intrările și acoperișul. Din cele cinci turle prevăzute inițial, au fost păstrate doar trei, așa cum propusese arh. I. Atanaisescu (Z. Cârlugea, Zoia Elena Deju, Arethia Tătărescu, Marea Doamnă a Gorjului interbelic, p. 156). Inegalabilul Brâncuși a „inclus”, astfel, Biserica în ansamblul Arhitectural „Calea Eroilor”.
‹‹“Coloana fără de sfârşit”, denumită local ”Coloana recunoştinţei fără sfârşit faţă de eroii patriei”, cunoscută şi sub apelaţia “Coloana Infinită”, cel mai important monument al artei contemporane, s-a realizat în 1937 şi 1938.
Structural cuprinde 16 elemente clepsidră, de patru ori numărul elementelor binare din prima versiune a ciclului respectiv. Are formula de supleţe 1/2+15+1/2 şi formula de zvelteţe 1:2:4, respectiv 45:90:180 cm. Înălţimea lucrării este de 2933 cm iar greutatea ei de circa 29 tone.
Din punct de vedere al construcţiei, a fost ridicată în 1937 pe principiul înşirării unor ”mărgele” pe un fir de aţă. Mărgele sunt romboide din fontă turnate la Petroşani dupa un model din lemn de tei cioplit de Brâncuşi. „Firul ” interior este o structură de rezistenţă din trei tronsoane de tablă de oţel turnată la Reşita. Montajul s-a făcut la Târgu Jiu sub antrepriză. Ridicarea „Coloanei fără de sfârşit ”la Târgu Jiu a fost supravegheată de inginerul Ştefan Georgescu-Gorjan, fiul unui bun prieten gorjan al artistului. Proiectul structurii de rezistenţă s-a realizat la Uzina de Utilaj Minier din Petroşani, sub supravegherea lui Gavrilă Şomlo. Din mărturiile colaboratorilor tehnici şi din desenul păstrat la Petroşani se ştie că monumentala „Coloană fără sfârşit „are înălţimea totală de 31,80 mp. Montajul operei s-a terminat în noiembrie 1937 iar metalizarea ei în galben –dorită de sculptor a fost gata în iulie 1938», se arată în „Brâncuși Opera”, a lui Ion Mocioi.
