Ne exprimăm încrederea că românii știu să facă diferența între zvonuri și decizii bazate pe analize realiste în beneficiul lor. Nu este adevărat că vrem să desființăm pilonul II de pensii, nu este adevărat că vrem să luam bani de acolo, ”pentru a putea plăti pensii, salarii  majorate și pensii speciale”.
Contribuțiile românilor la pilonul II de pensii nu vor fi în niciun fel afectate. Ceea ce este deja acolo, rămâne acolo.
Cerem răspândacilor de panică nejustificată să înceteze cu decredibilizarea oricărei propuneri de analiză a politicilor publice venite din partea Guvernului. Toate aceste zvonuri alarmiste nu au  nicio fundamentare. Cei care alimentează asemenea zvonuri dau dovadă de iresponsabilitate față de români.
Discuțiile cu privire la pilonul II de pensii sunt la nivel de analiză. Acestă analiză este una care vizează exclusiv interesul și siguranța cetățenilor.
Nu se va lua nicio decizie care să afecteze contribuțiile pe care românii le-au făcut până în acest moment. Nu a fost luată nicio decizie. Sub nicio formă nu există ideea desființării sau marginalizării pilonului II de pensii.
Preocuparea noastră este aceea de a oferi românilor alternative care să contribuie la creșterea, acum și în viitor, a nivelului de trai.
Vom lua decizii nu în funcție de presiuni, ci în urma dialogului și dezbaterii publice pe bază de argumente, cu toți cei interesați cu adevărat de subiectele de pe agenda guvernării.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !